Un accident rutier s-a produs luni seara, 17 august 2026, pe DJ 177A, în localitatea Doroteia, la intersecția cu drumul de acces către strada Pârâul Doroteilor. Trei persoane au suferit leziuni ușoare.

Potrivit polițiștilor din Gura Humorului, în jurul orei 18:20, un tânăr de 19 ani din comuna Ostra conducea un autoturism Audi pe direcția Frasin – Stulpicani. Din cauza neadaptării vitezei, acesta nu a reușit să păstreze o distanță regulamentară față de un autoturism Skoda, condus de un tânăr de 20 de ani din Frasin, care era oprit în spatele unui Ford cu numere de Germania. Șoferița mașinii germane efectua un viraj la stânga pentru a pătrunde pe drumul de acces către strada Pârâul Doroteilor.
Autoturismul Audi a intrat în coliziune față-spate cu Skoda.
În urma impactului, șoferul mașinii Skoda, un tânăr de 20 de ani, a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral ușor fără pierdere de cunoștință, contuzie a coloanei cervicale și contuzie la genunchi. Ulterior a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, dar nu a rămas internat.
Un pasager de 49 de ani din aceeași mașină a fost diagnosticat cu contuzie a coloanei cervicale și lombosacrate. O tânără de 18 ani din Stulpicani, pasageră pe bancheta din spate, a primit același diagnostic. Ambele victime nu au rămas internate.
Ambii conducători auto implicați au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Tânărul de 19 ani a fost testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind negativ.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că vinovat de producerea accidentului este șoferul autoturismului Audi, care nu a păstrat distanța regulamentară. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Intră acum și în grupul de





