Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 29 august, în jurul orei 5.00, la un autoturism Mitsubishi L200 din 2007, parcat în fața unei proprietăți din satul Vatra Moldoviței. Dispeceratul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizat prin 112 la ora 5.12, iar echipajul Secției 14 Poliție Rurală Vama s-a deplasat la fața locului și a confirmat cele semnalate.

Flăcările au cuprins mașina, apoi un gard de lemn și un copac uscat din vecinătate. La stingere au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Câmpulung Moldovenesc și serviciile voluntare pentru situații de urgență din Vatra Moldoviței și Moldovița, cu trei autospeciale. Incendiul a fost localizat și lichidat.
Au ars autoturismul, documentele din interior – cartea de identitate a mașinii, certificatul de înmatriculare, permisul de conducere al proprietarului – și un portofel cu 2.000 de lei. A fost distrus și un segment de patru metri din gardul de lemn. Proprietarul, un localnic, a estimat prejudiciul la 10.000 de euro.
Cercetarea la fața locului și verificările pompierilor nu au scos la iveală indicii de incendiere intenționată. Sursa de aprindere a fost efectul termic al curentului electric, provocat de un cablu defect, neizolat corespunzător. Proprietarul a spus că nu are suspiciuni că cineva i-ar fi dat foc mașinii.
Poliția face cercetări pentru distrugere din culpă.
Intră acum și în grupul de





