Acasă Social ANOSR cere bursă socială de 1.050 de lei. Ministerul Educației vrea să...

ANOSR cere bursă socială de 1.050 de lei. Ministerul Educației vrea să o mențină la 925 de lei

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită Ministerului Educației și Cercetării să aprobe cuantumul minim al bursei sociale la 1.050 de lei, sumă propusă de Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior după consultarea din 3 septembrie, din cadrul Comisiei de specialitate „Problematica Studenților”.

Foto: anosr.ro

Federația studenților condamnă, în schimb, intenția ministerului de a păstra și pentru anul universitar 2026–2027 plafonul de 925 de lei, prevăzut în proiectul de ordin discutat marți, 15 septembrie, în Comisia de Dialog Social.

ANOSR își fundamentează cererea pe analiza „Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?”, publicată în ianuarie 2026. Potrivit acesteia, un student are nevoie de 1.525 de lei pe lună doar pentru masă și cazare. Dacă se adaugă materiale de studiu, transport local, îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă, suma urcă la 2.027,99 lei. Cei 925 de lei propuși de minister acoperă, în calculul federației, doar 60,65% din costul real al mesei și cazării.

Pentru cazare, ANOSR a folosit media ponderată a tarifelor minime și maxime din căminele universităților de stat, ajungând la 454 de lei pe lună. Comisia de finanțare, arată studenții, ia în calcul cel mai mic tarif raportat de fiecare universitate și nu ține seama de ponderea celor cazați în cămine mai scumpe din aceeași instituție. Pentru masă, estimarea ANOSR, bazată pe nevoile nutriționale și pe costul mediu al meselor, este de 1.071 de lei pe lună.

Aceste date au fost prezentate și în comisia de specialitate a CNFIS. Dintre variantele discutate, comisia a propus ministerului 1.050 de lei, cel mai apropiat cuantum de cel susținut de studenți. Nici această sumă nu acoperă integral cheltuielile reale, recunoaște ANOSR, dar o consideră o soluție de compromis.

Federația cere, totodată, ca de la 1 ianuarie 2027 bursa de studiu pentru programele de licență didactică cu dublă specializare și pentru masteratul didactic să fie adusă la nivelul salariului de bază minim brut pe țară. Legea învățământului superior prevede că această bursă este egală cu salariul minim net pe economie, însă OUG 9/2026 menține pentru 2026 cuantumul din decembrie 2025. ANOSR consideră că plafonarea nu ar trebui să se aplice și în 2027.

În concluzie, studenții cer ministerului să accepte cele 1.050 de lei propuse de CNFIS pentru bursa socială și să asume un nou cuantum, de la începutul anului viitor, pentru bursele destinate programelor didactice.


Intră acum și în grupul de