Acasă Social Poliția clarifică imaginile circulate online din Cajvana: o femeie care cerșea, nu...

Poliția clarifică imaginile circulate online din Cajvana: o femeie care cerșea, nu persoane care supravegheau locuințe

Polițiștii din cadrul IPJ Suceava au verificat o serie de informații apărute în mediul online, potrivit cărora persoane necunoscute s-ar fi plimbat pe străzile lăturalnice din zona Cajvana, sugerând că ar supraveghea mai multe locuințe. Controalele, dispuse de adjunctul inspectoratului, au arătat că nu este vorba despre niciun act de supraveghere.

În urma discuțiilor purtate cu membrii a 15 familii de pe străzile Primăverii și Mihai Viteazu din orașul Cajvana, s-a stabilit că în dimineața zilei de 5 octombrie 2026, în jurul orei 05:00, o localnică, în timp ce se deplasa spre locul de muncă, a fost abordată de o femeie care i-a cerut apă. Femeia avea aproximativ 1,55 metri înălțime, în jur de 60 de ani, capul acoperit cu un batic, geacă neagră cu glugă, pantaloni albi și o pungă albastră.

Localnica a condus-o la locul ei de muncă pentru a-i da apă și mâncare. Din discuții a reieșit că femeia era din municipiul Rădăuți, că venise în Cajvana în ziua precedentă pentru a cerși, că a rămas peste noapte în localitate pentru că nu avea cu ce să se întoarcă acasă și că, în dimineața de 5 octombrie, a umblat pe străzile Primăverii și Mihai Viteazu, strigând pe la porțile oamenilor pentru alimente și țigări.

Imaginile video vehiculate pe rețelele de socializare și în mass-media corespund acestei persoane. Niciuna dintre familiile contactate nu a fost victima vreunei fapte penale sau contravenționale, iar aspecte de natură penală nu au fost semnalate.

Totodată, locuitorii au infirmat și zvonurile privind un autoturism sau un microbuz care ar circula prin zonă cu același scop. Ei au declarat că nu au observat un astfel de vehicul, iar la nivelul subunității nu au fost identificate autovehicule care să corespundă semnalmentelor menționate.

Pentru menținerea ordinii și a siguranței publice, polițiștii vor intensifica dispozitivele de patrulare în zonele respective, în vederea prevenirii unor eventuale evenimente negative.