ROXANA DAVID a fost desemnata Miss Boboc 2012, la Colegiul National „Stefan cel Mare” din Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Tradiţia organizării unui Bal al Bobocilor destinat în exclusivitate boboacelor din Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava a continuat şi în acest an, titlul de Miss Boboc revenindu-i concurentei ROXANA DAVID.

Elevii reputatului Colegiu sucevean „Ştefan cel Mare” din Suceava au demonstrat şi în acest an că imaginaţia bogată, precum şi alegerea unei teme pe măsură reprezintă rezultatul unui spectacol reuşit. Tema balului le-a permis organizatorilor să exploateze miturile, obiceiurile, dar şi personalităţile din „Rusia”, care au prins viaţă pe scena de la Suceava prin intermediul celor 12 boboace care au intrat în competiţia pentru titlul de Miss.

Povestea balului a dezvăluit faptul că, în premieră la un colegiu sucevean, membrii juriului au avut posibilitatea să le urmărească şi să le observe concurentelor calităţile, în timpul repetiţiilor premergătoare evenimentului. Astfel, în urma deliberării finalistelor, plicul cu numele acestora a fost sigilat, dar şi furat, lucru care a constituit o complexă punere în scenă pentru recuperarea preţioaselor informaţii.

Cele 12 boboace au impresionat prin eleganţă, feminitate, dar şi prin original, la proba de aptitudini fiecare dintre acestea făcându-şi apariţia pe scenă într-o manieră spectaculoasă, deghizate într-una dintre personalităţile din Rusia. Apoi, fiecare concurentă a transmis publicului câte un mesaj în limba rusă, care a fost descifrat de către unul din cei patru prezentatori ai serii.

Una dintre cele mai gustate momente a fost proba de spontaneitate, acolo unde boboacele au trebuit să răspundă la întrebări care să arate cât de bine îşi cunosc profesorii de la clasă. Spectacolul a fost completat de scenete, parodii, interpretări vocale, dar şi de impresionanta reprezentaţie a celor 40 de membri care formează Ansamblul Kozaciok din Bălcăuţi.

În cele din urmă, titlul de Miss TusiRomania i-a revenit participantei Sabina Scripcariu, Miss Popularitate a fost numită Gabriela Milici, locul III a fost obţinut de Andra Babei, iar locul II, de Miruna Radu.

Mult râvnitul titlul de Miss Boboc al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost câştigat de frumoasa Roxana David.


Intră acum și în grupul de