A crescut numarul sucevenilor care sufera de viroze respiratorii si pneumonii acute

viroze respiratorii

Numărul sucevenilor afectaţi de viroze respiratorii a crescut în ultima săptămână, de la 2.475, la 2.965 cazuri, se arată într-o statistică realizată de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Potrivit acestora, creşterea s-a înregistrat şi în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu pneumonie acută. Dacă în intervalul 28 ianuarie – 3 februarie, în listele instituţiei sucevene figurau 573 de pneumonii acute, în intervalul 4-10 februarie, numărul acestora a crescut la 746.

Din totalul celor 2.965 de pacienţi diagnosticaţi cu infecţii acute alea căilor respiratorii (IACRS), 51 au necesitat spitalizare, iar din totalul de 746 diagnosticaţi cu pneumonie, 144 au fost internaţi.

Specialiştii susţin că în aceeaşi perioadă a anului trecut (4-10 februarie 2012), în evidenţele DSP Suceava figurau 3.396 de viroze şi 1.031 de pneumonii.