Ajutoare financiare pentru proprietarii garsonierele afectate de explozia de pe strada Prieteniei (VIDEO)

ion lungu 2013

Primăria Suceava va acorda ajutoare financiare proprietarilor garsonierelor care au avut de suferit de pe urma exploziei ce s-a petrecut, pe parcursul zilei de marţi, într-un bloc de pe strada Prieteniei, din municipiul reşedinţă de judeţ.

Potrivit afirmaţiilor făcute de edilul şef al oraşului, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută miercuri dimineaţă, este vorba de opt garsoniere care au suferit diferite pagube.  Inspectori din cadrul Primăriei efectuează anchete la faţa locului pentru a vedea nivelul pagubelor pentru fiecare locuinţă în parte, iar în funcţie de rezultatul acestora, proprietarii urmează să fie ajutaţi cu sume cuprinse între 500 şi 2.000 de lei, în vederea efectuării reparaţiilor.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a mai adăugat că cel mai consistent ajutor îl va primi chiar bărbatul de 58 de ani în garsoniera căruia a avut loc deflagraţia şi care în momentul de faţă, se află în stare deosebit de gravă pe patul de spital.

O puternică explozie a zguduit, marţi, în jurul prânzului, un bloc de garsoniere de pe strada Prieteniei. Deflagraţia a avut loc  din cauza unei acumulări de gaze înregistrată în bucătăria locuinţei unui bărbat de 58 de ani, care în urma exploziei, a suferit arsuri de gradul II şi III pe mai bine de 60% din suprafaţa corpului.