Prefectul SINESCU vrea sa faca ordine la evenimentele gen ”Zilele Localitatilor”


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a elaborat un ghid al primarilor ce conţine normele legale ce trebuie avute în vedere la organizarea şi desfăşurarea evenimentelor dedicate zilelor localităţilor, festivaluri, bâlciuri, târguri, pieţe și oboare, pe care l-a dat publicității.

Prefectul judetului Suceava, Florin Sinescu, a declarat că acest ghid al primarilor a fost elaborat în urma controalelor efectuate anul trecut de comisii mixte care au verificat organizarea evenimentelor dedicate zilelor localităţilor din judeţul Suceava, când s-a constatat că primarii nu cunosc normele legale care reglementează desfăşurarea acestui gen de manifestări.

El a reamintit că în iunie 2012 a emis un ordin prin care s-au constituit comisii mixte de control privind respectarea normelor legale pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentelor dedicate zilelor localităţilor din judeţ şi a fost încheiat un protocol prin care au fost stabilite atribuţii de control pentru fiecare instituţie în parte.

Prefectul a precitat că ghidul pentru organizarea şi desfăşurarea acestor evenimente este structurat pe trei capitole, de la activităţile premergătoare desfăşurării manifestărilor, la cele întreprinse în timpul desfăşurării manifestărilor şi cele desfăşurate după terminarea manifestărilor.

„Ghidul a fost transmis tuturor unităţilor administrativ teritoriale din judeţ. Controalele pe acesată linie vor continua în baza ordinului emis anul trecut. Vrem să ne asigurăm că sunt respectate regulile de comercializare a produselor şi serviciilor în locuri publice şi că sănătatea şi siguranţa populaţiei nu sunt puse în pericol la acest gen de manifestări ”, a declarat Florin Sinescu.

Ghidul elaborat de Prefectura Suceava indică primarilor toate demersurile care trebuie făcute pentru organizarea de manifestări publice, de la asigurarea avizelor necesare, a amenajării zonei unde se desfăşoară manifestările, la asigurarea ordinii, a măsurilor de securitate la incendiu, a modului în care se pot organiza focuri de artificii, dar şi autorizarea parcurilor de distracţie.

Totodată, în ghid se pune accent pe siguranţa alimentară şi verficarea comercianţilor de produse alimentare, iar în cazul în care se oferă gratuit preparate gătite se cere ce DSVSA şi DSP să fie informate pentru a efectua controlul sanitar veterinar cu privire la produsele folosite, localul de preparare şi persoanele care gătesc.


Intră acum și în grupul de