Premii si mentiuni pentru elevii suceveni la Concursul Interjudetean de Matematica ACOLADA, desfasurat la Bogdanesti


Intră acum și în grupul de

concurs matematicaElevii din judeţul Suceava s-au întors cu 5 premii I, 5 premii II, 5 premii III şi 49 de menţiuni de la cea de-a VIII-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică „Acolada” (adresat elevilor din clasele IV-VIII din mediul rural), care s-a desfăşurat în data de 8 iunie 2013, la Bogdăneşti, judeţul Suceava, informează într-un comunicat de presă, Laura Hacman, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.

Potrivit sursei citate, la concurs au participat 137 de elevi din 20 de localităţi ale judeţelor Botoşani, Bacău şi Suceava. Cel de-al 137-lea concurent a fost un elev de clasa a III-a din Horodniceni care a concurat la clasa a IV-a obţinând un punctaj foarte bun. Concursul s-a desfăşurat în parteneriat cu Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava. Şi aceasta a fost o ediţie reuşită, premiile şi menţiunile, în număr de 70, au fost câştigate de concurenţi din toate cele trei judeţe participante.

Elevii din judeţul Suceava au câştigat 5 premii I, 5 premii II, 5 premii III şi 49 de menţiuni. Acest fapt dovedeşte buna pregătire a elevilor care s-au întrecut pentru premii considerabile. Subiectele pentru concurs au fost asigurate de un colectiv de cadre didactice din Suceava conduse de dl director Dan Popescu.

Diplomele au fost oferite de Tipografia „Accent Print” Suceava şi personalizate de către  Mihai Pînzaru PIM. Un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava  a ajutat la buna desfăşurare a concursului.

Ca şi la celelalte şapte ediţii ale concursului premiile în obiecte au fost asigurate de către Societatea DEDEMAN. Au fost premiaţi primii şapte elevi de la fiecare clasă, iar elevul cu cel mai mare punctaj, Andrei Cristian Airinei, clasa a IV-a din Bogdăneşti cu 30 puncte din 30, a primit un premiu special, de 300 lei, oferit de Primăria Bogdăneşti.

În document se arată că, la festivitatea de premiere a fost prezent şi domnul Inspecor Şcolar General, prof. Gheorghe Lazăr, care i-a felicitat pe premianţi şi i-a încurajat pe cei care au fost mai puţin inspiraţi de această dată. Primii trei clasaţi pe clase au fost următorii: clasa a IV-a – premiul I: Andrei Cristian Airinei, com. Bogdăneşti, jud. Suceava; premiul II: Alexandru Ştefăniţă Miron, com. Boroaia, jud. Suceava; premiul III: Cipriana Ciubotariu, com.Horodniceni, jud. Suceava; clasa a V-a – premiul I: Daniel Todaşcă, com. Coşna, jud. Suceava; premiul II: Vasile Lucian Alexiu, com. Bogdăneşti, jud. Suceava; premiul III: Cătălin Parascan, com. Arbore, jud. Suceava; clasa a VI-a – premiul I: Diana Maria Bilan, com. Bucşoaia, jud. Suceava; premiul II: Cristian Ou, com. Rîşca, jud. Suceava, premiul III: Ionuţ Sopon, com. Bogdăneşti, jud. Suceava; clasa a VII-a – premiul I:  Camelia Elena Tîrnovan, com. Cornu Luncii, jud. Suceava; premiul II: Marian Jijie, com. Dumbrăveni, jud. Suceava; premiul III: Avram Cosmin, com .Arbore, jud. Suceava; clasa a VIII-a – premiul I: Bianca Holban, com. Cornu Luncii, jud. Suceava;  premiul II: Sebastian Sandu, com. Vadu Moldovei, jud. Suceava; premiul III: Georgiana Ciobica, com. Arbore, jud. Suceava.

Toţi elevii participanţi şi însoţitorii acestora (peste 200 de persoane) au servit masa la Mănăstirea Bogdăneşti, a cărei contravaloare a fost suportată tot de către Societatea DEDEMAN. Ajutorul în bani şi în obiecte oferit de societatea sus amintită a fost de peste 9.000 lei.

În desfăşurarea concursului s-a implicat şi Editura Taida din Iaşi care a oferit cărţi pentru majoritatea concurenţilor. Aceasta a fost reprezentată de celebrul autor de manuale şi culegeri de probleme Artur Bălăucă, însoţit de coautorul Gabriel Mîrşanu, profesor la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi.

Toate cadrele didactice amintite mai sus sunt membri ai SSMR din România, iar majoritatea au făcut parte din Comisia Naţională de Organizare a Olimpiadei de Matematică. Aceasta prezenţă selectă este posibilă şi datorită valorii concurenţilor care sunt multipli laureaţi ai concursurilor şi olimpiadei de matematică.

Valoarea financiară a acestei ediţii a depăşit 10.000 lei.

Organizatorul concursului, prof. Vasile Solcanu, alături de directorul Şcolii Gimnaziale Nr.1, Bogdăneşti, prof. Gabriel Beraru, mulţumesc tuturor celor care au fost alături de ei, pentru realizarea optimă a acestui eveniment.


Intră acum și în grupul de