La definitivat, la Suceava, 60 la suta dintre candidati nu au promovat examenul


Intră acum și în grupul de

În urma publicării rezultatelor examenului naţional de definitivat din acest an, judeţul Suceava a obtinut un procent de promovabilitate de 39,48%, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, Laura Hacman.

Potrivit sursei citate, nota minimă de promovare a fost 8.00, mai mare cu un punct, faţă de anul precedent, conform prevederilor noii metodologii.Laura Hacman

Dintre cei 271 de candidaţi validaţi, 20 au absentat, 17 s-au retras în timpul probei, iar unul a fost eliminat.

Au fost evaluate 233 de lucrări, în şase centre naţionale de evaluare.

Procentul de note între 7 şi 8 a fost de 7,22%, iar procentul notelor sub 5 de 13, 3%.

Un singur candidat a obţinut nota 10, la disciplina istorie.

Eventualele contestati se pot depune la Centrul de Examen organizat la Colegiul Economic Dimitrie Cantemir Suceava în zilele de 23 iulie, până la ora 21.00 şi 24 iulie, pana la ora 15.00, a precizat Hacman.


Intră acum și în grupul de