AJOFM Suceava organizeaza, la finele lunii septembrie, “Bursa locurilor de munca”

Bursa Generala a Locurilor de Munca SuceavaAgenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava organizează în data de 27 septembrie 2013, la nivel județean, ”Bursa locurilor de muncă” , pentru persoanele care demersurile de ocupare nu s-au finalizat cu inserţia pe piaţa muncii.

Potrivit reprezentanților instituției sucevene, rata șomajului a ajuns la finele lunii august, la 5,56%, în creştere cu 0,44% faţă de luna precedentă.

În baza de date a agenţiei sucevene figurează înregistraţi 13.589 şomeri, din care 73% sunt persoane cu nivel de instruire primar, 22% persoane cu studii liceale şi postliceale, iar 5% sunt persoane cu studii superioare. Ponderea o au şomerii din mediul rural (66%), aceştia fiind şi cei mai interesaţi în a urma un curs de formare profesională, respectiv 57% din cei 784 de şomeri înscrişi la cursuri. Considerând şi procentul de 70% din totalul cursanţilor, a şomerilor cu vârsta între 25 şi 35 ani, este evident faptul că tinerii din mediul rural sunt cei mai motivaţi să-şi diversifice competenţele profesionale.