PSD si PDL propun reducerea la jumatate a abonamentelor TPL pentru pensionarii suceveni si gratuitati pentru cazurile sociale


Intră acum și în grupul de

Între amendamentele depuse la bugetul local, consilierii PSD au propus ca pensionarii să beneficieze de reducere de 50 la sută la plata abonamentelor la transportul local, a declarat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că este pentru prima dată când o propunere de acest fel este însoţită şi de soluţia de identificare a sursei de finanţare.

Aleşii social-democraţi propun modificarea modului de subvenţionare a societăţii de transport local, TPL Suceava astfel încât municipalitatea să acopere pierderile societăţii şi nu prin decontarea unor servicii către această firmă. „Dacă nu se face decontul pe factură, nu mai trebuie să plătim TVA”, a spus Lungu, într-o conferinţă de presă.

Autobuz

Edilul-şef a arătat că anul trecut, societatea de transport local a avut pierderi de 300.000 de lei şi că municipalitatea a plătit către societate subvenţii de 3 milioane de lei şi consideră că prin modificarea modului de subvenţionare se fac economii de 1 milion de lei, iar costurile pentru abonamentele pentru pensionari se ridică între 500.000 şi un milion de lei în funcţie de numărul de pensionari care vor solicita abonamente.

Preşedintele PDL Suceava, Ioan Bălan, a declarat, miercuri, că şi democrat-liberalii susţin reducerea la jumătate a abonamentelor pentru pensionari, elevi şi studenţi, dar că este nevoie şi de gratuităţi pentru cazurile sociale. „Sunt pensionari care nu-şi pot permite să achite nici jumătate din abonament, sau familii care nu au bani să plătească abonamentele pentru elevi”, a spus Bălan.

În prezent, abonamentul lunar pentru toate liniile din municipiul Suceava este de 66 de lei.


Intră acum și în grupul de