Reuniune de lucru destinată organizaţiilor non guvernamentale din judeţ


Intră acum și în grupul de

Pentru o mai bună cunoaştere a activităţii şi pentru îmbunătăţirea comunicării între societatea civilă şi autorităţile locale şi judeţene, subprefectul de Suceava, Angela Zarojanu, a propus, joi, în cadrul reuniunii de lucru destinată organizaţiilor non guvernamentale din judeţul Suceava organizarea unui forum anual al ong-urilor pe teme de interes general. În opinia subprefectului Zarojanu, ong-urile reprezintă “pulsul comunităţii” şi aduc la cunoştinţa autorităţilor lucrurile importante de care are nevoie societatea.
Angela Zarojanu speră că prin intermediul forumului anual vor putea fi cunoscute mai bine activităţile şi proiectele derulate de ong-urile sucevene, iar experienţa acestora poate constitui exemplu de bune practici şi pentru alte organizaţii şi asociaţii.
Şi site-ul Prefecturii va fi reactualizat astfel se va oferi posibilitatea ong-urilor să se înregistreze în baza de date a instituţiei şi să se adreseze Prefecturii pentru parteneriate şi consultanţă. Subprefectul Zarojanu a spus că se va încerca o îmbunătăţire a comunicării între Instituţia Prefectului şi ong-uri şi realizarea un schimb de informaţii cu privire la modificările legislative, la fondurile structurale ce pot fi accesate de aceste organizaţii.

ONG-urile vor avea posibilitatea să-şi prezinte activitatea şi proiectele în cadrul unei reviste trimestriale realizate de Compartimentul de Integrare Europeană din Prefectura Suceava unde vor avea la dispoziţie o pagină.
Subprefectul de Suceava a spus că se doreşte, la fel ca în ţările Uniunii Europene, o colaborare mai strânsă între ong-uri şi mediul de afaceri şi că, în acest sens, va propune Oficiului Prefectural, organizarea unei reuniuni de lucru cu oamenii de afaceri suceveni pentru a se discuta atât despre colaborarea cu ong-urile, cât şi pe tema crizei economice şi financiare în care se află România.

Reprezentantul AREAS Suceava, Vasile Gafiuc a apreciat că se poate colabora cu Prefectura Suceava “nu numai pentru imagine, ci şi în privinţa resurselor”, arătând că instituţia a fost parteneră în multe proiecte derulate de ong-ul pe care îl reprezintă.

Reprezentantul Asociaţiei non guvernamentale Juventus din municipiul Suceava, Cornel Grosaru, a făcut apel la celelalte asociaţii şi fundaţii sucevene să colaboreze în cadrul unui parteneriat “mai fructuos” pentru promovarea imaginii judeţului Suceava şi pentru atragerea a unor fonduri europene mai consistente în cadrul unor proiecte.


Intră acum și în grupul de