UPU-aglomerată de pacienţi care nu au ce căuta acolo


Intră acum și în grupul de

Multe dintre persoanele care încurcă lumea la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au ce căuta acolo, indicaţiile şi trimiterile date de către medicii de familie fiind pentru Policlinică.
„Pacienţii trebuie să respecte indicaţiile. Dacă sunt trimişi în Ambulatoriul de specialitate pentru consultaţii de la Policlinică, să se ducă acolo, nu să aglomereze Urgenţele. S-a constat că cei mai mulţi dintre cei ce vin la UPU sunt de fapt trimişi la Ambulatoriu” a declarat şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Alexandru Lăzăreanu adăugând că pentru a se oferi servicii de calitate trebuie să se respecte unele reguli.
În curând la Spitalul Judeţean va exista un serviciu de triaj. „Cei ce nu au ce căuta acolo vor fi trimişi la Ambulatoriu Policlinicii. Aceste persoane nu trebuie să se supere ci trebuie să respecte ceea ce li se spune” a menţionat directorul Lăzăreanu.
De la începutul acestui an adresabilitatea la Urgenţe a crescut sensibil, la peste 240 de cazuri pe zi.
Despre triajul ce va fi realizat a vorbit la începutul săptămânii şi purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, medicul urgentist Tiberius Brădăţan. „Noi am pregătit pe fiecare tură o asistentă care are abilitatea de a face triaj. E vorba de oameni cu experienţă mai mare, cu fler clinic deosebit şi cu eficienţă în desfăşurarea actului medical” spune purtătorul de cuvânt al spitalului cu precizarea că trebuie avut în vedere şi modul în care pacientul îşi prezintă simptomatologia, fiindcă poate duce în eroare cadrul medical. „Cam 50 la sută dintre pacienţi vor încerca să-şi dramatizeze şi să-şi agraveze boala. Aici intervine asistenta care face triajul, care trebuie să-şi dea seama de adevăr” menţionează medicul Brădăţan.


Intră acum și în grupul de