Aurel Daicu merge la Iaşi la întâlnirea cu şefii FRF (Fotbal)

Aurel Daicu, preşedintele AJF Suceava va participa la finele acestei săptămâni la întâlnirea cu reprezentanţii Asociaţiilor Judeţene de Fotbal şi a cluburilor din eşaloanele doi şi trei din zona Moldovei. La evenimentul de la Iaşi va lua parte şi preşedintele Cetăţii, Dumitru Moldovan precum şi conducătorul Rapidului, Costi Bujoreanu.

Una dintre temele de discuţie va fi şi schimbarea sistemului competiţional din sezonul 2010-2011. La întâlnire va fi prezent preşedintele FRF, Mircea Sandu, secretarul general al federaţiei, Adalbert Kassai, directorul Şcolii de Antrenori, Mircea Rădulescu, precum şi şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin. În altă ordine de idei, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Suceava îi anunţă pe oficialii grupărilor care activează în ligile a IV-a şi a V-a că perioada de transferuri se încheie în data de 26 februarie.

„Începând din acest an, stabilirea perioadelor de transferuri la ligile inferioare cade în sarcina Federaţiei Române de Fotbal. Am fost deja înştiinţaţi oficial că echipele din judeţ mai pot efectua transferuri până pe 26 februarie, la ora 13. De aceea, pentru a nu apărea discuţii, îi rugăm pe delegaţii formaţiilor din Ligile a IV-a şi a V-a să vină din timp la sediul AJF pentru a-şi rezolva problemele”, a precizat Aurel Daicu.