Aurel Daicu e convins că sistemul competiţional se va schimba (Fotbal, AJF Suceava)


Intră acum și în grupul de

Prezent la sfârşitul săptămânii trecute la întâlnirea conducerii FRF cu preşedinţii asociaţiilor judeţene de fotbal din ţară desfăşurată la Mogoşoaia, Aurel Daicu spune că Mircea Sandu a vorbit foarte mult despre necesitatea reducerii numărului de echipe din ligile a II-a şi a III-a. “Dacă Mircea Sandu îşi doreşte atât de mult schimbarea sistemului competiţional, este clar că acolo se va ajunge în cele din urmă. Acest lucru urmează să se voteze în şedinţa Adunării Generale din 12 mai”, a mărturisit Daicu. Varianta avansată de Mircea Sandu propune ca începând din sezonul 2010 Liga a II-a să fie structurată în două serii de câte 12 echipe, iar în liga a III-a să funcţioneze 6 serii de câte 12 echipe, competiţia urmând să se desfăşoare în sistem play-off şi play-out, după modelul elveţian.


Intră acum și în grupul de