Partida FC Braşov-Steaua nu se va televiza! (Fotbal, Liga 1)

Lovitură grea pentru fanii Stelei. Meciul roş-albaştrilor de la Braşov (duminică, ora 15) nu va fi televizat. Şi asta datorită schimbării dese a orelor şi zilelor de disputare a partidei. „Am aflat şi noi de decizia celor care ar trebuit să dea meciul. Pe noi nu ne bucură nici nu ne întristează această veste. Este decizia lor şi trebuie să o respectăm. Sperăm să avem stadionul plin. De altfel, noi vrem să avem stradionul plin la toate meciurile, dar nu se poate”, a spus preşedintele executiv al FC Braşov, Dinu Gheorghe.

Astfel, se aşteaptă ca suporterii „galben-negrilor” să ia cu asalt casele de bilete pentru a-şi face abonamente sau pentru a-şi procura tichete de meci. Până ieri, clubul vânduse numai puţin de 400 de abonamente în doar 3 zile.

Mitică Dragomir a explicat de ce partida FC Braşov – Steaua nu va fi televizată. Preşedintele LPF a declarat că a încercat să intervină pentru a se putea televiza meciul de sub Tâmpa, însă nu a putut face nimic. Singura vinovată pentru această situaţie este televiziunea care transmite partida, gsptv, care nu a găsit o oră convenabilă pentru eveniment, a anunţat Dragomir.
”Nu Liga e de vină, televiziunea e vinovată că nu se transmite meciul. Noi am făcut tot posibilul ca meciul să fie transmis. Dar oricum, nu e mare pierdere. Ce dacă e Steaua !”, a spus Dragomir, pentru sport.ro.

1steaua123-122314
2targfu neamt124-122113