Intră acum și în grupul de
Duminică, sucevenii se vor întoarce în ţară iar luni vor efectua deja primul antrenament dinaintea meciului cu Steaua MFA, programat miercuri, 1 aprilie. Cu trei zile înaintea meciului tur de la Krems, interul Cristian Adomnicăi pare a fi singurul jucător cu probleme medicale. Adomnicăi a suferit o recidivă la gleznă şi se află sub tratament dar se antrenează alături de ceilalţi jucători din lotul Universităţii. „Nu cred că se pune problema ca el să nu joace în partida de la Krems. Asta ne-ar mai trebui…”, a precizat directorul tehnic, Petru Ghervan.
Petru Ghervan a urmărit o casetă video cu jocul dintre UHK Krems, adversara sucevenilor din „sferturile” Challenge Cup şi elveţienii de la Pfadi Winterthur, meci contând pentru turul trei al acestei competiţii. Directorul tehnic al Universităţii a rămas impresionat de forţa gruăării austriece pe care „studenţii” o vor înfrunta sâmbătă seară în prima manşă a sferturilor de finală. „Pot spune că cei de la Krems alcătuiec un grup puternic în care se remarcă câţiva jucători tehnici. Din ce am văzut aş spune că sunt o îmbinare între talia celor de la Bologna United şi tehnica portughezilor de la Sao Bernardo”, a precizat Ghervan, care a remarcat şi rezistenţa fizică a elevilor lui Ştefan Szilagy.