Rarăul câştigă la “masa verde”, Rapid pierde la Ceahlăul II (Fotbal, Liga a III-a)


Intră acum și în grupul de

Fără să evolueze în această rundă, Şcoala de Fotbal Rădăuţi a mai adunat 3 puncte. Echipa lui Cristi Moroşan, care în acest retur joacă sub titulatura Rarăul a învins cu 3-0 la “masa verde” pe Luceafărul Mihai Eminescu, grupare care s-a retras din campionat.

Într-un alt meci contând pentru etapa a XXV-a a Ligii a III-a, Ceahlăul II Piatra Neamţ a trecut cu scorul de 2-0 de Rapid Suceava. Chiar dacă au pierdut, „ceferiştii” nu pot fi învinuiţi prea mult pentru acest rezultat, deoarece a fost obţinut în condiţii extreme. După ce că au fost nevoiţi să înfrunte o formaţie “satelit” care a avut în componenţă nu mai puţin de 8 jucători de la prima echipă, sucevenii au avut şi ghinionul să evolueze în 9 jucători de câmp încă din minutul 20, când Zaremba a fost trimis la cabine după ce a fost gratulat mult prea uşor cu al doilea cartonaş galben.

„În prima repriză am resimţit din plin omul în minus pe teren. În partea secundă însă, băieţii s-au autodepăşit şi merită felicitaţi pentru acest lucru. Am reuşit chiar să marcăm şi două goluri, care însă au fost anulate de arbitri pentru infracţiuni doar de ei ştiute”, a declarat tehnicianul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
Sucevenii au evoluat în formula Pascal – Pantea, Bejinariu, Răzlog, Andrieş – Apetri, Zaremba, Brânză, Oniu – Jalbă, Burlacu. Au mai intrat P. Bosancu, Sava, Stamate şi Spătar.
Clasament

1 CSM Ramnicu-Sarat 25 20 2 3 42-10 62
2 Otelul II Galati 25 18 5 2 75-19 59
3 Pambac Bacău 25 15 5 5 42-25 50
4 CSM Focşani 25 14 6 5 57-26 48
5 Aerostar Bacău 25 13 4 8 44-18 43
6 CS Panciu 25 12 6 7 31-21 42
7 Petrolul Berca 25 11 7 7 32-20 40
8 Laminorul Roman 25 11 6 8 26-18 39
9 Poli II Iaşi 25 11 3 11 39-40 37
10 Rapid Suceava 25 9 7 9 41-25 34
11 Willy Bacău 24 8 5 11 36-40 29
12 Rarăul C-lung Moldovenesc 25 7 6 12 22-70 27
13 Cetatea Targu-Neamţ 24 6 8 10 22-31 26
14 CFR Paşcani 25 7 3 15 21-54 24
15 Ceahlăul II 25 5 3 17 29-50 18
16 FCM Bacău II 25 3 8 14 19-47 17
17 FC Bârlad 25 5 2 18 17-48 17
18 CS Luceafarul Mihai Eminescu 25 3 4 18 11-50 13


Intră acum și în grupul de