Intră acum și în grupul de
Câteva zeci de suporteri ai echipei de handbal CS Universitatea Suceava, la care s-au alăturat rudele jucătorilor şi oficialităţile judeţului şi ale municipalităţii sucevene, i-au aşteptat pe handbaliştii suceveni, care, în urmă cu trei zile, au calificat, pentru prima dată în istorie, echipa în finala Challenge Cup.
La orele 7 şi 30 de minute, miercuri dimineaţă, acceleratul Timişoara – Iaşi (cunoscut şi sub denumirea de „trenul foamei”) i-a adus pe handbalişti la Suceava, în gara Burdujeni, după calificarea obţinută în Elveţia în dauna celor de la BVS Bern Muri. Băieţii veneau de la Reşiţa, unde, la doar două zile de la calificare, au susţinut un meci în cadrul etapelor din campionatul intern.
Pe peron, într-o atmosferă cu adevărat de sărbătoare, cu steaguri alb-albastre şi şampanie, sportivii au fost întâmpinaţi de primarul Sucevei, Ion Lungu, de Viorel Nuţu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului de Handbal, pentru ca apoi să se alăture şi Niculai Barbă, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava.
Ion Lungu le-a înmânat handbaliştilor o diplomă de excelenţă care se vrea a fi „premergătoare celor de cetăţeni de onoare!”. El a dat asigurări că handbalul sucevean a fost până acum sportul care nu l-a dezamăgit şi pe care executivul local şi deliberativul îl vor susţine în continuare pentru a aduce rezultate frumoase la Suceava.
Handbaliştii au primit, fiecare, buchete de flori, laude şi aplauze de la zecile de suceveni care au venit special în gară pentru a-i întâmpina şi pentru a-i felicita.
Intră acum și în grupul de