Suntem mândri de voi! (Handbal)


Intră acum și în grupul de

Gara Burdujeni a fost luată cu asalt, miercuri dimineaţă, de susţinătorii echipei locale de handbal, care au ţinut să-i întâmpine aşa cum se cuvine pe proaspeţii finalişti ai Cupei Challenge. Handbaliştii pregătiţi de Petru Ghervan şi Leonard Bibirig au primit flori şi multe aplauze, s-a strigat la unison „Suntem mândri de voi!”, iar primarul Ion Lungu a înmânat echipei şi directorului tehnic Petru Ghervan câte o diplomă de excelenţă, anunţând că în scurt timp, jucătorii şi staff-ul Universităţii Suceava vor primi şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului reşedinţă de judeţ.

Ion Lungu a oferit o diplomă de excelenţă echipei şi una directorului tehnic Petru Ghervan

Ion Lungu i-a asigurat pe “studenţi” de sprijinul pe care municipalitatea îl va acorda în continuare handbalului, sportul care în ultima perioadă a adus atâtea satisfacţii. “Vreau să vă felicit pentru calificarea în finala Cupei Challenge şi vă urez mult succes în continuare. Iată că performanţele au luat-o înainte, lucru care pe noi sigur nu ne deranjează, dimpotrivă, nu putem decât să ne bucurăm şi să vă asigurăm de sprijinul nostru şi pe viitor. Sunt convins că putem face o figură frumoasă în finală şi de ce nu chiar să o câştigăm. Deja s-a realizat o performanţă unică pentru Suceava. Cred că dl Ghervan în meciul de campionat de ieri (n.r. marţi) a adoptat o strategie prin care să ‘adoarmă’ adversarul. Nimic nu este pierdut. Suntem avantajaţi că vom juca ultimul meci acasă. În numele municipalităţii vă spun că rămânem alături de echipa de handbal. Aveţi din partea municipalităţii suma de 10 miliarde de lei vechi pentru acest an şi împreună ceilalţi bani proveniţi de la sponsori, Universitatea “Ştefan cel Mare” şi Consiliul Judeţean Suceava, cred că putem asigura un climat propice performanţei. Nu ascundem faptul că suntem în discuţii cu Federaţia Română de Handbal. Dl Gaţu ne-a promis că la Suceava va fi un Centru de Excelenţă al handbalului masculin. Cred că este o oportunitate bună de a promova tinere talente şi de a construi o sală polivalentă”, le-a transmis Ion Lungu, finaliştilor Challenge Cup.

Viorel Nuţu: “Ne bucurăm şi suntem onoraţi de ceea ce aţi reuşit să faceţi”

Viorel Nuţu, preşedintele secţiei de handbal din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Bucovina Suceava, a precizat în numele grupului de sponsori care susţin activitatea echipei că toţi aceştia îşi manifestă bucuria pentru rezultatele obţinute. “Ne bucurăm şi suntem onoraţi de ceea ce aţi reusit să faceţi pentru noi şi pentru suceveni în general. Sunteţi echipă care reprezintă oraşul şi judeţul nostru, la un nivel înalt. Sunt convins că şi rezultatele care vor veni vor confirma aşteptările noastre, aşa cum s-a şi întâmplat până acum. Strategia pe care noi am adoptat-o în urmă cu patru ani a dat roade şi iată că a venit acest rezultat de prestigiu. Felicitări! Suntem mândri de voi!”, a spus Viorel Nuţu, care a oferit şi un imens buchet de flori echipei.

Petru Ghervan a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru primirea făcută jucătorilor şi şi-a manifestat speranţa că rezultatele echipei vor fi în continuare pe o linie ascendentă. “Studenţii” au revenit acasă după 6 zile, timp care au disputat duminică returul cu Bern Muri, în urma căruia au acces în finala Challenge Cup, dar şi partida de marţi de la Reşiţa, penultima din acest sezon al Ligii Naţionale.


Intră acum și în grupul de