Acasă Sport Sucevenii nu se gândesc încă la trofeu (Handbal, Cupa Challenge)

Sucevenii nu se gândesc încă la trofeu (Handbal, Cupa Challenge)


Intră acum și în grupul de

După ce au dinamitat toate pronosticurile prin victoria obţinută la Reşiţa, unde s-au impus cu 27-25 în faţa echipei antrenate de Aihan Omer, handbaliştii suceveni sunt foarte aproape să aducă în vitrina clubului primul trofeu european. “Studenţii” au penalizat încrederea excesivă a gazdelor în faptul că sunt mai buni decât ei şi au prima şansă în returul care va avea loc duminică, la Suceava.

Petru Ghervan: “Nu ar fi de mirare ca Reşiţa să ne bată la Suceava la 7-8 goluri”!!!



Directorul tehnic al CS Universitatea crede că succesul de la Reşiţa trebuie coroborat un meci bun la Suceava altfel, victoria din deplasare ar putea rămâne doar una de palmares. “Am câştigat un meci dar această victorie poate fi doar una de palmares. Mai este o manşă la Suceava, care se poate termina oricum. Nu ar fi de mirare ca Reşiţa să ne bată la Suceava la 7-8 goluri pentru că au mai făcut asta. Singurul regret e legat de accidentarea lui Mădălin Ţuţu, care îl va ţine departe de teren. La dorinţa de victorie am fost superiori reşiţenilor. Dacă va fi să câştigăm Cupa Challenge va fi cu atât mai mult un rezultat neaşteptat. Acest succes de la Reşiţa trebuie să ne menţină cu picioarele pe pământ. Până la câştigarea cupei mai este de muncit. De unde nu aveam nimic de pierdut pentru că eram outsideri în acest duel, acum presiunea va fi şi pe umerii noştri pentru că nu ar fi foarte plăcut să pierdem trofeul pe teren propriu. Din fericire azi (n.r. duminică) am reuşit să ne impunem dar trebuie ca şi în această săptămână să ne pregătim la fel de bine. Sunt convins că reşiţenii nu vor renunţa la luptă şi la Suceava vor avea o altă motivaţie”, a declarat Petru Ghervan după succesul de la Reşiţa.

Nemulţumiri legate de arbitrajul partidei de la Reşiţa

Chiar dacă CS Universitatea a câştigat cu 27-25 la Reşiţa şi are acum prima şansă la câştigarea trofeului Chalenge Cup, Petru Ghervan este oarecum nemulţumit de maniera de arbitraj a celor doi israelieni. „Arbitrii ne-au defavorizat în repriza a doua spre finalul meciului când şi noi am jucat mai slab şi am făcut mai multe greşeli în ambele faze de atac şi apărare. Nu putem însă să le imputăm foarte multe celor doi arbitri din Israel mai ales după un meci pe care l-am câştigat. Totuşi nu cred că noi am fost mai duri ca Reşiţa cu două eliminări de 2 minute”, a spus Petru Ghervan, care crede că la faza accidentării lui Ţuţu, Pârvan ar fi trebuit să primescă roşu direct”, a declarat Petru Ghervan.

Bibirig: „Reşiţa e favorită”

Leonard Bibirig, antrenorul jucător al sucevenilor este de aceeaşi părere cu Ghervan. “Veteranul” din lotul universitarilor crede că UCM Reşiţa are forţa să întoarcă rezultatul. „Noi am venit la Reşiţa să facem un joc bun şi speram să scoatem un rezultat pe măsură. Să nu uităm că Reşiţa e favorită. Are puterea să întoarcă rezultatul. Publicul de aici a fost fantastic. Vreau să dedic această victorie colegului nostru Mădălin Ţuţu, care a suferit acea accidentare stupidă”, a spus Bibirig. De aceeaşi părere este şi Cristian Adomnicăi: „Este un meci de 120 de minute, dacă putem spune aşa, iar echipa Reşiţei este foarte puternică. Am reuşit să câştigăm dar ei au forţa să revină. Am fost mai buni în acest meci însă mai avem o luptă la Suceava unde nu ne vom preda aşa uşor”.

„Studenţii” au adus trofeul Challenge Cup la Suceava

Euro-handbaliştii Universităţii Suceava s-au întors acasă şi se gândesc deja la returul de duminică. „Studenţii” nu au venit însă cu mâna goală la Suceava, ei „confiscând” şi trofeul Challenge Cup, care va sta pe masă la meciul retur din sala LPS.

Eroul „studenţilor” în manşa tur, Iulian Andrei, spune că până la câştigarea trofeului mai este însă mult de muncit. „Suntem bucuroşi că am putut produce această surpriză dar trebuie să fim conştienţi că ne aşteaptă un retur foarte greu. Reşiţa are un lot valoros şi mai ales acum îşi vor dori enorm să demonstreze că sunt mai buni. Ne vom pregăti temeinic şi pentru meciul de duminică şi poate vom reuşi să câştigăm Cupa Challenge. Dacă tot avem acum trofeul, de ce să nu-l păstrăm noi”, a spus Iulian Andrei.

Evoluţia extraordinară pe care a avut-o între buturi şi aportul adus în victoria de la Reşiţa sunt deja de domeniul trecutului pentru Iulian Andrei, care rămâne modest. „Mi-am făcut datoria pentru echipă. Pur şi simplu am prins o zi bună. Cred că am avut o dorinţă foarte mare de câştiga şi multă multă adrenalină”, a spus „caracatiţa” din poarta Sucevei, care i-a exasperat aseară pe reşiţeni prin intervenţiile sale.

Omer: “Am tratat meciul superficial”

Tristeţea este cuvântul de ordine în tabăra bănăţenilor. Aihan Omer nu a scăpat de ce s-a temut mai tare: relaxarea echipei sale. „S-a întâmplat aşa cum anticipat eu, că meciul nu va semana cu celelalte confruntări din campimat. Nu am putut să scot siguranţa jucătorilor mei în victorie. E finală de cupă europeană. Avem 5% speranţe pe care vrem să le valorificăm. Avem experienţa meciurilor în deplasare şi sunt convins că ne vom bate până la capăt. Am tratat meciul superficial. Suceava a venit la noi ca o finalistă de cupă europeană nu ca o echipă de locul 6-7 în campionat”, a spus cel poreclit “Turcul”.

Mihai Rohozneanu: „Sunt necăjit. Am jucat slab. Nu avem ce face. Ne vom juca şansa la Suceava. Poate nu ne-a fost favorabilă conjuctura de a pleca în acest duel cu prima şansă. Ei au făcut un meci mai bun dar noi trebuie să ne revenim la Suceava şi să câştigăm Cupa Challenge”.

Bojan Butulija: „Cred că înfrângerea s-a datorat faptului că ne-am apărat foarte prost. Sperăm să facem un joc mai bun la Suceava şi să câştigăm trofeul”.

Ioan Stan: „Din păcate am avut ghinion. Noi am luptat la maxim dar am ratat mult şi am prins o zi mai proastă. La Suceava va fi altceva, vom da totul pe teren şi sperăm că rezultatul va fi în favoarea noastră”.

Mădălin Ţuţu a fost operat cu succes la Timişoara

După ce duminică seară în minutul 45 al meciului de la Reşiţa a suferit o fractură de tibie şi peroneu, Mădălin Ţuţu a fost operat cu succes ieri dimineaţă, la Spitalul Judeţean din Timişoara. Intervenţia chirugicală a fost efectuată de doctorul Vermeşan, şeful clinicii de ortopedie din cadrul spitalului timişorean.

„La finalul operaţiei dl dr. Vermeşan ne-a spus că Ţuţu îşi va putea continua cariera de handbalist. Cert este că operaţia a fost un succes şi pentru asta trebuie să-i mulţumim din suflet dlui Sorin Frunzăverde, preşedintele CJ Caraş Severin şi dlui Andreica, care ne-au ajutat enorm. De asemenea dl Viorel Nuţu a luat legătura cu nişte cunoştinţe din Timişoara care îl vor vizita constant pe Mădălin cât va mai sta în spital. El îşi doreşte să fie prezent în sală la returul cu Reşiţa şi îl înţeleg, dar să vedem ce vor spune medicii”, a declarat Petru Ghervan.

Iată formaţiile care au evoluat în prima manşă a finalei Challenge Cup:

Reşiţa: Damjanovic, Ionescu – Butulija 6 goluri, Stan 5, Pasic 3, Pârvan 2, Filip 2, Vaidasigan 2, Grozăvescu 2, Pancu 1, Pârâianu 1, Ciubotariu 1, Irimescu, Rohozneanu. Antrenor: Aihan Omer

Suceava: Andrei, Pralea – Mitrea 6 goluri, Adomnicăi 5, Bursuc 5, Ignat 4, Chiruţ 2, Ţuţu 2, Dospinescu 1, Gavriloaia 1, Tcaciuc 1, Zvanciuc, Bibirig, Brădăţan. Antrenor: Petru Ghervan


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version