Intră acum și în grupul de
Lotus Rocar este a patra echipă din Seria I, care retrogradează prin forfait după Prefab Modelu, Forex Braşov şi Progresul Bucureşti.
Marţi seară, oficialii Lotusului au trimis un fax la FRF prin care au anunţat că se retrag din campionat din motive economice. “Ajunsesem aproape de Bacău, şi m-a sunat domnul Crainiciuc şi mi-a zis să mă întorc pentru că meciul nu se mai poate disputa. Am înţeles că din motive financiare, sau ceva de genul ăsta. Mai multe nu mi s-a zis. Aştept şi eu să am o discuţie cu conducerea clubului diseară sau mâine, dacă va mai exista această discuţie, şi să mi se spună care au fost problemele”, a declarat Marian Pană.
Abandonul Lotusului îi scuteşte pe suceveni de orice emoţii şi astfel derbiul orgoliilor cu FC Botoşani, din ultima etapă, va fi un meci amical. Preşedintele Cetăţii, Dumitru Moldovan avea de gând să fie în tribune la meciul dintre Lotus şi CSM Ploieşti, însă decizia de retragere din campionat a principalei contracandidate în lupta pentru salvare l-a scutit de un drum până la Roman.
„Sincer, mă aşteptam să se întâmple acest lucru după ce Lotus şi-a compromis aproape în totalitate şansele de menţinere în eşalonul secund. Oricum, noi am arătat în partea a doua a campionatului că merităm să jucăm şi în sezonul viitor în Liga a II-a şi vreau să demonstrăm acest lucru şi în derbiul din ultima etapă cu FC Botoşani, atunci când stadionul Areni va fi cu siguranţă plin”, a precizat preşedintele Cetăţii.
Retragerea Lotusului a fost primită cu bucurie şi de antrenorul Ioan Radu, care a ţinut însă să sublinieze şi faptul că rezultatele bune obţinute de Cetatea în ultimele runde şi avansul de opt puncte luat de formaţia sa a produs abandonul Lotusului.