Cetatea, egala Rapidului în primul amical al verii (Fotbal)


Intră acum și în grupul de

Cetatea Suceava – Rapid Suceava 2-2 (0-2)

Cetatea Suceava a terminat la egalitate, scor 2-2, primul amical al verii, disputat azi pe Stadionul „Areni” în compania formaţiei Rapid CFR Suceava. „Feroviarii” au condus cu 2-0 la pauză prin golurile marcate de Şuleru şi Burlacu. Cu o echipă schimbată, în actul secund Cetatea a reuşit să restabilească egalitatea. Mai întâi Colban a redus din diferenţă pentru ca Apetri să stabilească rezultatul final. A fost egal şi la ocazii mari de gol, fiecare echipă având câte o bară, Grămadă de la Rapid şi Colban de la Cetatea fiind aproape de gol.

Au evoluat formaţiile:

Cetatea (repriza I): Luca – Duman, Feraru, Bernard, D. Munteanu – Ionesi, Tomescu, Onciu, Negru – Dumitru, M. Andrieş.

Cetatea (repriza a II-a): Prutean – Sturzu, Breniuc, Ailenii, Ţibulcă – Golofca, Apetri, Sumanariu, Tomescu – Dicher, Colban. Pe parcursul reprizei secunde la Cetatea a mai intrat şi atacantul Jalbă.

Rapid: Gavriloaia – P. Bosancu, Sevaciuc, Răzlog, Oniu – C. Munteanu, Romaniuc, Brânză, Stamate – Şuleru, Burlacu. În partea a doua a meciului au mai intrat: Bujoreanu, Murariu, I. Andrieş, Turineac, M. Ciobanu, Bejinariu, Grămadă şi Sburlea.


Intră acum și în grupul de