Cristina Casandra luptă pentru aur la Campionatul Naţional (Atletism)

Cristina Casandra a intrat în line dreaptă cu pregătirea pentru Campionatele Mondiale. Deşi zilele trecute avea programat să alerge Grand Prix-ul Aviva de la Londra, suceveanca a renunţat la această competiţie. Totuşi, în prima zi a lunii august, Cristina va veni la Bucureşti acolo unde va intra în lupta pentru titlul de campioană naţională la 3000 metri obstacole. Dacă va câştiga, atleta CSM-ului va obţine al nouălea titlu naţional în această probă. Până anul trecut, Cristina a reuşit opt titluri consecutive, la ediţia trecută ajungând pe locul secund şi asta din cauza faptului că avea programat vârful de formă mult mai târziu, pentru Olimpiadă.

„Pregătirea merge foarte bine şi dacă nu apare vreun incident cred că avem şanse 99 la sută pentru un nou titlu de campioană. Spun asta bazându-mă şi pe faptul că în acest an, Cristina are cel mai bun timp din ţară, 9 minute şi 33 de secunde, cu cinci mai bun decât cel al principalei adversare, bucureşteanca Ancuţa Bobocel”, a declarat antrenorul şi soţul Cristinei, Silviu Casandra. După naţionale, soţii Casandra vor pleca la baza olimpică de la Izvorani, acolo unde se vor pregăti până pe 12 august. Trei zile mai târziu, Cristina Casandra va lua startul în cea mai importantă competiţie a anului, Campionatul Mondial.

Duel între suceveni la Naţionalele de marş

Clubul Sportiv Municipal Suceava are şanse mari să urce pe podium prin sportivii săi, la Campionatul Naţional de 20 kilometri marş, ce va avea loc în Capitală. La fel ca şi în iarnă, Silviu Casandra şi atletul Dragoş Neacşu vor intra în lupta pentru medalii, fiind favoriţi la un loc pe podiumul competiţiei de seniori. În acest an, cei doi atleţi au mai alergat de două ori împreună, la naţionalele din iarnă, Silviu Casandra reuşind să termine pe locul I, iar Dragoş Neacşu, pe doi, în timp ce la Balcaniadă rolurile s-au inversat, Dragoş devenind campion, în timp ce Silviu s-a ales cu argintul. Deşi pentru sâmbătă s-a anunţat caniculă, atleţii suceveni speră ca acest mic impediment să nu le afecteze planurile de a urca pe podium.

„Deşi în ultimul timp nu am reuşit să mă pregătesc aşa cum aş fi vrut, sper să prin o zi bună şi să câştig cursa. Pot spune că dacă va fi caniculă am un mic avantaj, deoarece nu m-am dezhidratat la antrenamente, dar sper să aducem două medalii pentru club, aşa cum am făcut-o şi în iarnă”, a declarat înaintea cursei, sportivul Silviu Casandra.

De cealaltă parte, antrenorul Radu Mihalescu a declarat că îşi doreşte ca sportivul său, Dragoş Neacşu să termine cursa în primii doi, iar în cazul în care va fi foarte cald să îşi aleagă tactica pentru a termina pe podium şi nu pentru un timp foarte bun.