Intră acum și în grupul de
„Ne-am întâlnit astăzi (n.r. ieri) dimineaţă la stadion şi am purtat o discuţie constructivă, zic eu. I-am propus să vină să mai joace cel puţin un an la Cetatea, unde îşi va putea începe şi cariera de antrenor, ca asistent al lui Ioan Radu. La discuţie au mai fost prezenţi Aurel Constantin şi Ioan Radu, antrenorii cu care Perjă a lucrat la începutul carierei sale. Noi i-am prezentat ce putem să-i oferim, acum mingea este în terenul său”, a declarat conducătorul Cetăţii.
La ieşirea de la negocieri Perjă s-a declarat onorat de ofera Cetăţii, precizând că a cerut timp de gândire pentru a da un răspuns concret. Ex- rapidistul a lăsat de înţeles că Cetatea nu este singura formaţie care-l doreşte, pe fir intrând recent şi două echipe de Liga I.