Trei sportivi suceveni participă anul acesta la Campionatul Mondial de Skandenberg din Italia

Trei sportivi suceveni, Adrian Laurus, Dorin Tofănescu şi Radu Cîrdei, de la Clubul Sportiv “Nord Arena” reprezintă România, în perioada 6 – 13 septembrie a.c., la Campionatul Mondial de Skandenberg, care anul acesta se desfăşoară în Italia, la Rosolino di Mare.
La această competiţie participă peste 1500 de sportivi din întraga lume, din care 14 sunt reprezentanţi ai României.

Potrivit preşedintelui Clubului Sportiv Nord Arena, Constantin Alecsa, tânărul sportiv sucvean de numai 16 ani, Adrian Laurus, a obţinut un rezultat remarcabil, clasându-se al şaptelea în lume la braţul drept, la categoria juniori +85 kg.

“Acest rezultat ne bucură şi ne onorează în acelaşi timp dacă ne gândim că acest junior se pregăteşte doar de 5 luni pentru skandenberg. Sperăm ca şi ceilalţi sportivi ai clubului, respectiv Tofănescu Dorin şi Cîrdei Radu care fac parte din lotul naţional al României, să obţină rezultate bune şi să se claseze în primele locuri” a conchis preşedintele clubului sportiv sucevean.