La Suceava nu s-a mai simtit gustul victoriei de foarte mult timp

Cetatea Suceava a încheiat turul ediţiei 2009-2010 cu un semieşec pe teren propriu, 2-2 contra penultimei clasate, Tricolorul Breaza, înregistrând totodată al 9-lea rezultat de egalitate. Un punct în plus după deviza antrenorului Ioan Radu, însă, la fel ca etapa trecută, la Rm. Sărat, “portocalii” s-au întrecut în ratări şi pe final de meci le-a trecut glonţul pe la ureche.

Prima repriză a fost echilibrată. Dumitru a trimis cu capul peste poartă în minutul 2, replica prahovenilor venind în minutul 10, când Turiac a expediat o torpilă de la 20 de metri, puţin pe lângă vinclul porţii lui Satco.

Titularizat de Ioan Radu, Andrieş a fost la un pas de a reuşi un golazză după un sfert de oră de joc, însă reluarea sa pe spate cu piciorul s-a dus puţin pe lângă butul din dreapta al porţii lui Oghinciuc.Semeghin din lovitură liberă pentru Cetatea şi Negoţei pentru Tricolorul au greşit de puţin ţinta şi a venit minutul 31, când Dumitru a fost agăţat în suprafaţa de pedeapsă, centralul Andrei Chivulete a dictat 11 metri, care a fost transformat cu siguranţă de căpitanul Tudor Homneac, astfel că sucevenii au intrat în avantaj la vestiare.

Debutul părţii secunde a arătat o echipă suceveană precaută, în vreme ce la oaspeţi, antrenorul Florin Stăncioiu şi-a arătat intenţiile ofensive scoţând un fundaş central în locul căruia a introdus un mjlocaş de bandă, Dascălu, care avea să anime jocul Tricolorului. În minutul 56, Bernard îl faultează în careu pe noul intrat Dascălu, centralul arată punctul cu var iar Câţă restabileşte egalitatea, reducându-i la tăcere pe cei 700 de spectatori prezenţi la meci. Oaspeţii au căpătat încredere şi după ratarea lui Tomaz din minutul 70, Ioan Radu s-a văzut nevoit să-l schimbe pe Satco cu Pascal, primul acuzând o intindere musculară de la o intervenţie din prima repriză. La nici 2 minute de la introducerea sa pe teren, Pascal a fost învins de Negoţei, după ce în prealabil portarul sucevean respinsese în faţă şutul lui Vasilescu.

La 1-2, sucevenii s-au aruncat în atac. Apetri a intrat în locul lui Ailenei şi jocul s-a mutat în jumătatea oaspeţilor. În minutul 79, Homneac este faultat în careul prahovenilor şi tot el execută penaltiul, învingându-l cu ajutorul barei pe Oghinciuc. Finalul de meci a reprezentat un asediu al Cetăţii la poarta oaspeţilor însă nici Andrieş, nici Tomaz nu au reuşit să înscrie din poziţii bune, astfel că tabela a arătat la final 2-2, iar echipa locală va ierna cu -12 la adevăr fiind tot mai aproape de Liga a 3-a.

Au evoluat formaţiile:
Cetatea Suceava: Satco (72 Pascal) – Feraru, Bernard, Ailenei (78 Apetri) – Azaharioaei, Plecanciuc, Homneac, Negru, Semeghin – Andrieş, Dumitru (66 Tomaz). Antrenor: Ioan Radu
Tricolorul Breaza: Oghinciuc – Nwabueze, D. Apostol, Ghidia (46 Dascălu), Moroiţă, M. Olteanu – Câţă, Turiac, Negoţei – Vişan, Vasilescu (90). Antrenor: Florin Stăncioiu