DSJ Suceava functionează pe avarie


Intră acum și în grupul de

În plină criză financiară, Direcţia pentru Sport a Judeţului Suceava nu se confruntă doar cu lipsa banilor. Directorul Cătălin Coman a acceptat propunerea noastră de a discuta despre problemele care inevitabil se vor ivi în acest an la instituţia pe care o conduce.

Domnule Coman, suntem deja la început de 2010 şi la nivelul sportului este încă o stare de confuzie după ce de la centru s-a hotărât desfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului. Cum e?

Într-adevăr. Am aflat şi eu de prin presă că Ministerul Tineretului şi Sportului s-a transformat în Autoritatea Naţională pentru Sport şi va funcţiona în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului. Cred că a fost o decizie neinspirată pentru că şi aşa sportul românesc abia mai respiră. Noi nu am primit încă nimic oficial de la Bucureşti. Mai mult decât atât, toate actele pe care la primim Direcţie au antetul fostului MTS.

Cu alte cuvinte s-a desfiinţat şi nu prea…Sunteţi afectaţi în vreun fel?

Păi am am avut de exemplu de prezentat un raport la Prefectură pe care l-am prezentat cu antetul vechi şi ni s-a solicitat să schimbăm antetul, lucru care nu ţine de noi.

Presupun că având la centru o autoritate naţională şi trecând şi printr-o perioadă de criză, acest lucru se va resimţi şi la bugetul din acest an…

Din câte am aflat, bugetul pentru sport la nivel naţional va fi cu 31% mai mic decât anul trecut, însuşi ministrul Funeriu anunţând că pentru tineret şi sport se vor aloca 356 milioane de lei noi.

Asta înseamnă că anul acesta o să primiţi mai puţini bani decât în 2009?

E imposibil. Există riscul să blocăm activitatea. Noi în 2009 am funcţionat la limita avariei. DSJ Suceava a avut anul trecut unul dintre cele mai mici bugete pentru finanţarea structurilor sportive: 50.000 lei pentru 16 asociaţii sportive. Din aceştia, 30.000 lei s-au folosit pentru sportul de performanţă şi 20.000 lei pentru activităţii Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi.

Cam ce se poate face cu 30.000 lei?

Banii aceştia nu ajung nici să finanţezi o echipă de Liga a IV-a într-un an.

Care ar fi explicaţia reală pentru care DSJ Suceava a avut un buget atât de mic în 2009?

Domna Ridzi a avut alte priorităţi şi a văzut toată lumea care au fost acelea. Păi de exemplu, DSJ Botoşani, DSJ Vaslui ori DSJ Bacău au avut de două ori mai mulţi bani decât noi în condiţiile în care noi avem un număr mai mare de sportivi legitimaţi, asociaţii sportive şi acţiuni sportive pe care le organizăm. Din păcate deşi stăm bine la aceşti indicatori am fost neglijaţi serios.

Sunt speranţe de mai bine în acest an?

Acum lucrăm la fundamentarea proiectului de buget pe 2010, în care avem prinse spre finanţare 330 de activităţi sportive, 130 în cadrul sporturilor de performanţă şi 200 la sporturile de masă. Anul trecut au fost 245 în total. Ne propunem un cost mediu de 485 lei pe acţiune. De asemenea, vrem să finanţăm activităţile pe bază de proiecte a 16 asociaţii judeţene pe ramuri de sport şi 67 de cluburi private. În proiectul de buget pentru 2010 am solicitat 300000 lei. De asemenea, separat, am avea nevoie de încă 100000 lei pentru lucrările de raparaţie a instalaţiei electrice din sediul nostru.

Nu sunt alţi bani pe care să contaţi în cazul în care va fi din nou un buget ca anul trecut?

Nu avem alte surse de finanţare pentru completarea bugetului pe venituri proprii pentru că, spre deosebire de alte DSJ din ţară, noi nu avem spaţii de cazare sau servire a mesei, săli de sport sau baze sportive proprii, pe care să le închiriem şi să obţinem bani. Veniturile proprii le mai putem obţine din sponsorizări însă anul trecut s-au obţinut doar 4000 lei.

Cu banii e clar că va fi greu în acest an. Alte probleme cu care se confruntă sportul sucevean din perspectiva DSJ?

O problemă delicată este aceea că nu avem în Suceava o policlinică specializată în medicină sportivă şi nu este decât un doctor specialist în medicină sportivă, domnul Schacter. La câţi sportivi şi cluburi sunt la nivelul judeţului asta e chiar o mare problemă pentru că de multe ori sportivii sunt nevoiţi să meargă în alte locuri pentru a se trata sau pentru a fi diagnosticaţi. Va trebui făcut ceva şi în acest sens.

Ce activităţi sunt acum în derulare?

Sâmbătă a început Cupa Liceelor. Ziua a fost marcată de etapele pe localitate la tenis de masă, fotbal şi baschet. În acest zile lucrăm împreună cu asociaţiile judeţene la definitivarea calendarului competiţional pe 2010.

Din puncte de vedere sportiv 2010 ar putea fi un an mai bun?

Cu siguranţă. Avem sportivi valoroşi şi putem repeta performanţele de anul trecut. Sper ca autorităţile locale să coboare privirea şi spre activităţi sportive din localităţile judeţului nostru pentru sportul este o activitate important şi nu de puţine ori a fost şi un ambasador al Sucevei.


Intră acum și în grupul de