Rapid s-a pricopsit cu un esec rusinos la Galati (Fotbal, Liga a III-a)


Intră acum și în grupul de

Oţelul II Galaţi – Rapid CFR Suceava 5 – 1 (1 – 0)

Trei meciuri, trei înfrângeri. Acesta e palamaresul Rapidului în jocurile oficiale din 2010. Gruparea feroviară a ajuns la un singur punct de retrogradare şi jocul echipei antrenate de Ovidiu Ciobanu nu oferă speranţe de revigorare, mai ales că în etapa următoare, Rapid va primi pe Areni vizia liderului CF Brăila, echipă care nu a cunoscut gustul înfrângerii în actuala stagiune.

În etapa a XX-a, Rapid a pierdut cu 1-5 meciul de la Galaţi, cu Oţelul II. Chiar dacă au început mai bine jocul şi au ratat în prima jumătate de oră două ocazii foarte mari de a înscrie prin Negru şi Apetri, al cărui şut de la 30 de metri a nimerit bara, rapidiştii s-au văzut conduşi la pauză, Frunză înscriind în secvenţele de final ale primei părţi.

Gălăţenii au presat şi în repriza secundă şi şi-au dublat avantajul prin Golocevac după o oră de joc. Rapid a avut o tresărire de orgoliu în minutul 70, când a izbutit să reducă din handicap prin reuşita lui Pantea. N-avea să fie decât un foc de paie, pentru că în ultimul sfert de oră oţelarii Negoescu, Blănaru şi Murgoci au trecut ca prin brânză prin apărarea suceveană, ducând scorul final la un neaşteptat 5-1, rezultat care coboară Rapidul pe locul 9, la un singur punct de locul 13, primul retrogradabil.

Rapid a evoluat în alcătuirea Gavriloaia – Plecanciuc (43 P. Bosancu), Sava, Sevaciuc, Oniu – Romaniuc, Apetri, Duman – Pantea, Şuleru, Negru (79 Burlacu). Antrenor: Ovidiu Ciobanu.

Rezultatele etapei a XX-a:

CF Brăila – Dunărea II Galaţi 4-0
Oţelul II Galaţi – Rapid Suceava 5-1
Pambac Bacău – Politehnica Galaţi 2-2
CSM Focşani – Willy Bacău 2-0
CS Panciu – Politehnica II Iaşi 2-1
Petrotub Roman – CSM Paşcani 1-1
Ceahlăul II – Aerostar Bacău 2-1
CS Gura Humorului – FC Vaslui II 0-3

Clasament

1 CF Brăila 18 13 5 0 54-11 44
2 CS Panciu 18 12 3 3 44-17 39
3 Petrotub Roman 19 11 5 3 45-19 38
4 Poli II Iaşi 19 11 4 4 29-15 37
5 Pambac Bacău 19 10 4 5 35-27 34
6 Willy Bacău 19 9 2 8 33-28 29
7 Ceahlăul II 19 8 3 8 26-26 27
8 Politehnica Galaţi 19 7 5 7 25-29 26
9 Rapid CFR Suceava 19 7 3 9 28-30 24
10 Oţelul II Galaţi 19 7 3 9 22-26 24
11 CSM Paşcani 19 7 3 9 20-25 24
12 CSM Focşani 19 6 5 8 21-24 23
13 Cetatea Tg. Neamţ 18 6 5 7 24-29 23
14 Aerostar Bacău 19 7 1 11 27-35 22
15 Sporting II Vaslui 19 4 3 13 19-52 15
16 Dunărea II Galaţi 19 4 2 13 13-38 14
17 CS Gura Humorului 19 2 2 15 8-42 8


Intră acum și în grupul de