Intră acum și în grupul de
Echipa locală de handbal a primit o gură de aer mult aşteptată. După ce în ultima perioadă s-a confruntat tot mai mult cu probleme financiare, administraţia publică locală suceveană a venit în sprijinul handbaliştilor suceveni.
Conducerea Primăriei spune că micile probleme cu privire la alocarea fondurilor promise au fost rezolvate, iar clubul de handbal va primi în cel mai scurt timp posibil toată suma alocată din bugetul local.
Conform declaraţiilor făcute de edilul şef al municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, este vorba despre 10 miliarde de lei vechi. Pentru a întări declaraţiile primarul a mai adăugat că prima tranşă de peste 3 miliarde de lei vor pleca în conturile clubului chiar pe parcursul zilei de vineri.
Conducerea administrativă a oraşului nu concepe ca handbaliştii suceveni să nu se califice din nou în Challenge Cup. Pentru acest lucru, echipa locală trebuie să termine ediţia de campionat cel puţin pe poziţia a 5 – a a clasamentului, loc pe care îl ocupă în momentul de faţă.