Echipa LPS Suceava lupta pentru calificarea la turneul final tocmai la Dunare (Handbal feminin – juniori III)

Formaţia suceveană face parte din grupa a II-a semifinală care se dispută la Corabia (judeţul Olt)

Timp de trei zile, în perioada 21-23 mai, în patru oraşe din ţară se vor desfăşura meciurile din cadrul grupelor turneului semifinal al Campionatului Naţional de handbal feminin pentru juniori III. Formaţia Liceului cu Program Sportiv din Suceava face parte din grupa a II-a a turneului semifinal şi va trebui să se deplaseze tocmai la Corabia (judeţul Olt), adică 700 de kilometric dus-întors. Din grupa a II-a a turneului semifinal fac parte echipele CSŞ Târgu Neamţ, CSŞ Galaţi, AS CS Sc 181 SSP Bucureşti, Dolchimex Caracal şi LPS Suceava.

“Din păcate, pentru că va trebui să jucăm tocmai la Corabia, va trebui să suplinim şi oboseala inerentă a drumului extrem de lung. Despre adversarele noastre ştim puţine lucruri, însă se pare că gruparea bucureşteană este una de elită şi bineânţeles formaţia gazdă din Caracal care are atuul terenului propriu au prima şansă de calificare.

Pentru echipa noastră scopul principal este acela de a ne verifica potenţialul în compania unor formaţii bune, de a acumula experienţă şi pentru că nu avem nimic de pierdut vom fi un adversar periculos”, a declarat antrenorul echipei LPS Suceava, Ilie Pîţu.

Programul jocurilor grupei a II-a a turneului semifinal al Campionatului Naţional de handbal feminin juniori III:

Vineri, 21 mai:
LPS Suceava stă
Ora 9.00 – CSŞ Târgu Neamţ – Dolchimex Caracal
Ora 10.30 – CSŞ Galaţi – AS CS Sc 181 SSP Bucureşti
Ora 17.00 – Dolchimex Caracal – CSŞ Galaţi
Ora 18.30 – LPS Suceava – CSŞ Târgu Neamţ

Sâmbătă, 22 mai:
Ora 9.00 – CSŞ Galaţi – LPS Suceava
Ora 10.30 – Dolchimex Caracal – AS CS Sc 181 SSP Bucureşti
Ora 17.00 – LPS Suceava – AS CS Sc 181 SSP Bucureşti
Ora 18.30 – CSŞ Târgu Neamţ – CSŞ Galaţi

Duminică, 23 mai:
Ora 9.00 – AS CS Sc 181 SSP Bucureşti – CSŞ Târgu Neamţ
Ora 10.30 – LPS Suceava – Dolchimex Caracal