O gramada de medalii pentru sportivii suceveni (Tir Sportiv – Campionatele Nationale


Intră acum și în grupul de

În perioada 17-20 iunie, s-a desfăşurat la Iaşi în Poligoanele din Copou şi Omega-Tehnoton Etapa a V-a de Campionat Naţional la tir sportiv puşcă şi pistol, competiţie organizată de FRTir Ssportiv în colaborare cu CS Politehnica Iaşi şi CS Omega Tehnoton. Au participat peste de 50 de sportivi de la Steaua, Dinamo, CSM Braşov, CSM Teleorman, CSM Baia Mare, CS Politehnica Iaşi, CS „Omega Tehnoton” Iaşi, CSU Oradea, CSU Braşov.

Suceava a fost reprezentată la această competiţie de sportivi de la CSM Suceava, CSS Rădăuti si CS „Comando” Solca. După patru zile de întreceri s-au înregistrat următoarele rezultate:

Andrei Paicu (CS „Comando Solca”) – pistol liber seniori – locul al II-lea;
Calin Ilie (CSM Suceava) – puscă juniori I – trei locuri I şi un loc II;
Alexandru Bahan (CSM Suceava) – puşcă juniori II – patru locuri I şi un loc III;
Iulian Andriescu II (de la Centrul de Plasament “Mihail şi Gavril” Solca)
Ana Toderaş (CSŞ Rădăuţi) – puşcă junioare II – patru locuri III şi trei locuri II
Maria Dudici (CSŞ Rădăuţi) – puşcă junioare II – patru locuri III.
„Sportivii mei au obţinut un total de 26 de medalii şi este mare păcat că nu punctează pentru cluburile pe care le reprezintă.

De la CSŞ Rădăuţi au mai participat la proba de pistol aer comprimat şi cinci sportive antrenate de profesoara Oana Cazacu, care au avut rezultate foarte bune la junioare II si I.

Participarea la aceasta competiţie maraton a fost posibilă prin implicarea financiară personala a secretarului FRTS domnul Dănuţ Popa şi a preşedintelui Grupului „Omega Tehnoton” Iaşi domnul Maricel Popa prin susţinere logistică. Motivul acţiunii celor doi este susţinerea tiriştilor de frunte antrenaţi de mine în zona Moldovei.

Ca o apreciere personală, menţionez pe sportiva Ana Toderaş care şi-a făcut un nou record personal în proba de puşcă trei poziţii şi buna comportare a seniorului de la „Comando” Solca, Andrei Paicu la pistol liber. De asemenea, Alexandru Bahan şi Călin Ilie continuă să domine competiţiile la categoriile lor, urmând să obţinem şi confirmarea la Etapa finală a Campionatului Naţional din luna iulie de la Bucureşti, unde echipele de juniori fete şi băieti sunt calificate” a declarat antrenorul ştefan Buiucliu.


Intră acum și în grupul de