Intră acum și în grupul de
CS Universitatea Suceava a debutat cu dreptul la cea de-a VI-a ediţie a Memorialului „Mihai Mironiuc”, care a început ieri în sala LPS din Suceava şi se va încheia sâmbătă.
„Studenţii” au învins cu 43-33 pe Minaur Baia Mare, după un meci echilibrat în prima sa parte, când oaspeţii s-au aflat în permanenţă la conducere, scor 9-13 în minutul 16 şi 15-19 în minutul 27. Băimărenii au intrat în avantaj la vestiare, scor 19-21 la pauză, dar în debutul părţii secunde, jucătorii lui Leonard Bibirig au avut nevoie de numai cinci minute pentru a prelua conducerea pe tabela de marcaj, scor 23-22, în minutul 35. Mai proaspeţi din punct de vedere fizic, universitarii au dominat clar actul secund astfel că în minutul 49, scorul era 34-28. Odată cu trecerea timpului, avansul gazdelor s-a mărit, la finalul întâlnirii tabela arătând o diferenţă de 10 goluri în favoarea CS Universitatea, scor 43-33.
Au marcat:
CS Universitatea: Mitrea (6), Dediu (4), Zvanciuc (2), Şoldănescu (1), Şerban (2), Acatrinei (7), Gavriloaia (6), Pancu (1), Adomnicăi (3), Ilieş (1), Bursuc (3), Ciubotariu (7)
Minaur: Asoltanei (3), Micu (2), M. Vasile (5), Buciuman (1), Popescu (4), Bursuc (7), Cîmpan (4), Rogoz (2), Sas (2), Steriu (1), Tache (1), Fotonea (1)