CS Universitatea II Suceava – U Transilvania Cluj 34 – 42 (14 – 20) (Handbal, Memorialul „Mihai Mironiuc”)

Cu Iulian Andrei, Adi Chiruţ şi Mădălin Ţuţu în primul „7”, CS Universitatea II Suceava a avut o prestaţie bună la meciul de debut de la Memorialul „Mihai Mironiuc”. „Studenţii” s-au înclinat în faţa Universităţii Transilvania Cluj, scor 34-42, dar în prima parte a meciului nu au fost cu nimic mai prejos faţă de ardelenii conduşi de pe margine de Constantin Ştefan.

În minutul 10, scorul a fost egal , 6-6, pentru ca în minutul 16, CSU II Suceava să aibă, surprinzător, un avans de trei goluri, scor 11-8. Entuziasmul şi lipsa de omogenitate a tinerilor suceveni, care sunt abia la primele meciuri în această componenţă, şi-au pus amprenta asupra jocului şi clujenii au egalat în minutul 19, scor 11-11, iar la pauză aveau deja un avantaj de şase goluri, scor 14-20. În actul secund, „studenţii” nu au reuşit să se apropie la mai mult de cinci goluri, scor 32-37 în minutul 56, iar la final tabela a arătat 34-42.

Au marcat:

CSU II Suceava: Roşu (6), Ţuţu (3), Chiruţ (11), Ţigănaş (4), Dumitraş (4), Buga (1), Purice (2), Burlacu (1), Negru (2)

U Cluj: Fazekas (2), Mincan (1), Lazăr (4), Hagiu (7), Burca (4), A. Bondar (9), Busecan (4), Mihai (1), Marta (4), Irimieş (1), Grasu (5)

Tehnicianul clujenilor, Constantin Ştefan, a devenit o prezenţă constantă la Memorialul „Mihai Mironiuc”, unde a mai participat în calitate de antrenor al echipelor Dinamo şi HC Odorhei. „Este un turneu consacrat în România şi ne bucurăm că am fost invitaţi aici, la Suceava. L-am cunoscut foarte bine pe regretatul Mihai Mironiuc şi tocmai de aceea de fiecare dată vin cu drag acest turneu memorial. Ţinând cont că este prima competiţie amicală din ţară, unde se întrec echipe din liga naţională avem speranţe că vom avea evoluţii cât mai bune atât aici la Suceava cât şi în celelalte turnee, iar la debutul sezonului vom fi în formă”, a spus Ştefan.