Constantin Vlad: „La majoritatea meciurilor pe care le-am jucat am facut fata cu brio in prima repriza” (Rugby)


Intră acum și în grupul de

Egalul smuls pe final de Poli Iaşi în din etapa a IV-a a turneului play-out al Diviziei Naţionale de rugby a adus amărăciune în tabăra celor de la CSM Bucovina Suceava. Nu se ştie dacă victoria ar mai fi adus o speranţă sau nu sucevenilor pentru menţinerea în topul celor mai bune echipe din Divizia Naţională, însă să fii egalat de la 25-10 în ultimele 20 de minute ale jocului nu ar fi picat bine la „stomac” pentru nimeni.

CSM Bucovina Suceava trece printr-un moment nu tocmai fericit al existenţei sale, dar încearcă să se salveze în principal prin tinerii care au încheiat junioratul şi s-au pregătit sub comanda profesorului Dumitru Livadaru de la LPS Suceava. Suceava a avut formaţie de rugby din urmă cu peste 40 de ani, este de 11 ani consecutiv în Divizia Naţională şi vrea să-şi păstreze identitatea chiar dacă nu va încăpea în primele 8 cele mai bune grupări în noul format al Superligii din sezonul viitor.

Oricum, un lucru trebuie de menţionat, formaţia suceveană s-a descurcat foarte bine pe parcursul primelor reprize în fiecare meci disputat în compania echipelor de acelaşi nivel, dar a cedat treptat în partea secundă din cauza pregătirii destul de precare realizate.

„Dacă ne uităm la rezultatele la pauză şi la jocul practicat în prima repriză în toate cele patru meciuri din play-out, putem spune că CSM Bucovina Suceava s-a descurcat bine. Din păcate un meci durează două reprize iar noi nu avem resurse pentru a duce un meci până la capăt. Nu am reuşit să facem un stagiu de pregătire centralizată şi niciun meci amical serios în perioada dintre prima şi a doua jumătate a campionatului şi acest lucru s-a văzut. Mai mult, este dificil de opus rezistenţă împotriva unor echipe profesioniste dacă tu faci şi servici sau şcoală şi sport.

Probabil vom juca evolua în cel de-al doilea eşalon valoric al rugbiului românesc în viitorul sezon competiţional, însă vrem să continuăm pentru că Suceava a avut şi are talente. Ar trebui să ştim cum să facem să-i ţinem aproape pe tinerii noştri sportivi pentru că repet, avem resurse umane nebănuite”, a declarat antrenorul echipei de rugby CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.

Clasament play-out

1. CSM Bucureşti 14 9 0 5 443-294 6pbonus 42
2. Poli Iaşi 14 5 1 8 202-407 3pbonus 25
3. U Cluj 14 4 0 10 242-456 5pbonus 21
4. Ştiinţa Petroşani 14 4 0 10 184-499 1pbonus17
5. Rulmentul Bârlad 14 3 0 11 222-523 4pbonus16
6. CSM Bucovina Suceava 14 1 1 12 206-668 1pbonus 7


Intră acum și în grupul de