Intră acum și în grupul de
„Diferenţa pe tabela de scor este mult prea mare faţă de ce a fost pe teren. Nu am jucat rău în prima repriză, însă în partea secundă am evoluat extrem de modest şi am încasat dublu punctelor din prima jumătate a meciului.
Jucătorii noi veniţi în lot nu au experienţă competiţională şi timpul scurt pe care l-au petrecut împreună nu le-a permis să se „simtă” mai bine împreună în teren. În perioada dintre prima şi cea de-a doua jumătate a sezonului competiţional 2010 ne-au plecat de la echipă 13 jucători de bază, absenţa lor fiind imposibil de înlocuit într-o perioadă aşa de scurtă.
Aşa cum am menţionat şi cu alte ocazii, noi continuăm să realizăm schimbul de generaţii şi să pregătim o formaţie tânără pentru sezoanele ce vor urma. Am mai trecut prin momente grele cu echipa noastră şi sunt convins că-l vom depăşi şi pe cel pe care-l traversăm acum”, a declarat antrenprul grupării CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.