Iulian Andrei: „O victorie cu Dinamo Brasov ne poate crea un moral excelent pentru disputa cu UCM Resita” (Handbal – Liga Nationala)


Intră acum și în grupul de

Sâmbătă, de la ora 13.00, la Gheorghieni, CS Universitatea Suceava va întâlni în deplasare formaţia Dinamo Braşov în cadrul etapei a V-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Pentru echipa suceveană, care vizează calificarea în cupele europene, partida are o importanţă deosebită, cele două puncte din acest joc fiind esenţiale. Gruparea gazdă, creată din contopirea formaţiilor Dinamo Bucureşti şi CSM Braşov, are deocamdată doar 3 puncte în clasament dar a demonstrat că are potenţial şi un joc deosebit de incomod pentru adversari.

CS Universitatea Suceava poate rămâne în prima jumătate a clasamentului în cazul unei victorii şi îşi poate oferi un noral bun pentru partida din etapa viitoare când va întâlni pe teren propriu vicecampioana României, UCM Reşiţa. „Putem să ne menţinem în prima jumătate a clasamentului doar cu o victorie în partida cu Dinamo Brşov. Gruparea gazdă este una destul de omogenă, în condiţiile în care este alcătuită din jucătorii a două echipe, iar tinerii care evoluează aici sunt ambiţioşi şi dornici de afirmare.

Am văzut că Dinamo Braşov a pus mari probleme celor de la Târgu Jiu şi va trebui să facem un meci bun ca să-i învingem. Pentru noi o „favoare”, ca să zic aşa, este faptul că Bogdan Voica, golgeterul formaţiei, nu va juca pentru că a luat un cartonaş roşu în ultima etapă”, a declarat Bogdan Pralea, antrenorul secund al echipei CS Universitatea Suceava.

„Va fi un meci destul de disputat, mai ales că cei de la Dinamo Braşov au reuşit o combinaţie destul de bună între câţiva jucători cu experienţă de la Dinamo şi restul de jucători tineri. Am observat că adversara noastră are fluctuaţii în joc şi va trebui să profităm de momentele lor mai slabe pentru că vrem să câştigăm”, a afirmat interul stânga al echipei CSU Suceava, Mădălin Ţuţu.

„Partida cu Dinamo Braşov este una dificilă pentru că întâlnim o echipă incomodă cu o apărare dură şi jucători care se agaţă de orice minge. Totuşi, sunt convins că dacă ne facem jocul nostru vom învinge”, a spus interul dreapta al formaţiei sucevene, Florin Acatrinei. „Dacă vom depăşi agresivitatea lor uneori exagerată nu cred că vom avea probleme. Nu trebuie să ne relaxăm cu ei niciun moment pentru că sunt jucători care se bat până la final. Nu putem pretinde calificarea în cupele europene dacă nu învingem la Braşov”, a afirmat extrema dreaptă a CSU Suceava, Răzvan Gavriloaia.

„Sper din tot sufletul să învingem în disputa cu Dinamo Braşov. Orice altă variantă în acest meci reprezintă un eşec pentru noi. Nu putem să ne permitem să ne împiedicăm în această întâlnire mai ales că o victorie ne poate crea un moral excelent pentru meciul din runda următoare acasă cu UCM Reşiţa”, a afirmat portarul echipei CSU Suceava, Iulian Andrei.


Intră acum și în grupul de