Intră acum și în grupul de
„Anul 2010 a fost unul deosebit pentru sportivii de la CSTA Suceava, dar mai ales pentru componenţii secţiei de radiotelegrafie. În anul care s-a încheiat sportivii secţiei nostre au obţinut 67 de medalii în competiţiile interne şi internaţionale, 13 din aceste succese fiind repurtate la Campionatele Europene de telegrafie viteză.
Rezultatele noastre au fost remarcate de federaţia de specialitate care a inclus în lotul naţional al României un număr de nouă sportivi de la CSTA Suceava.
2011 va debuta pentru telegrafiştii noştri cu Campionatul Naţional care va avea loc în luna aprilie la Suceava, pentru ca apoi în luna mai să participăm la Cupa Europei ce se va disputa în Belarus la Moghilev. Ţinta principală al noastră pentru anul 2011 este Campionatul Mondial de telegrafie care se va desfăşura în luna octombrie în Germania şi de la care sperăm să ne întoarcem cu cel puţin două medalii”, a declarat şeful secţiei de radiotelegrafie din cadrul CSTA Suceava, Adrian Zaiţ.
De remarcat faptul că Adrian Zaiţ a fost confirmat recent în funcţia de antrenor principal al lotului naţional al României de telegrafie.
Prima acţiune a celor de la secţia de radiotelegrafie din cadrul CSTA Suceava se va desfăşura în data de 29 ianuarie 2011, la Observatorul Astronomic Suceava acolo unde va avea loc o sesiune extraordinara de examen pentru obţinerea certificatului de radioamator. Relaţii şi inscrieri se pot obţine de la Adrian Zaiţ – YO8OW.