Intră acum și în grupul de
„De prin 1992-1993 participăm la acest turneu de la Tiraspol şi suntem foarte mulţumiţi de condiţiile oferite. Jucăm pe terenuri cu suprafaţă sintetică, terenuri care sunt excelente în comparaţie cu terenurile din acest moment al anului la noi în România.
Meciurile amicale sunt deosebit de utile în acest moment al pregătirilor în care ne aflăm. A mai rămas doar puţin timp până la începerea campionatului Diviziei Naţionale şi trebuie să verificăm lotul pe care-l avem la dispoziţie. Aşa cum am menţionat şi cu altă ocazie, echipa noastră este una extrem de tânără şi trebuie să acumuleze ceva experienţă. Doar în aceste partide de pregătire putem să verificăm potenţialul jucătorilor şi să încercăm să reparăm greşelile tehnice”, a declarat antrenorul echipei de rugby CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.
În prima etapă a Diviziei Naţionale de rugby, al doilea eşalon valoric al rugbiului românesc, formaţia suceveană va evolua în deplasare, în 19 martie, pe terenul grupării Stejarul Buzău.