CS Universitatea II Suceava revine in postura de lider (Handbal masculin – Divizia A)


Intră acum și în grupul de

Într-un meci contând pentru etapa a XXI-a a seriei A, CSU II Suceava – Poli Iaşi 40-33 (18-15)

Cea mai interesantă partidă a etapei a XXI-a a seriei A a Diviziei A de handbal masculin s-a disputat sâmbătă, 2 aprilie, la Suceava, faţă în faţă aflându-se formaţia gazdă CS Universitatea II şi Poli Iaşi. Pentru ambele formaţii partida avea o importanţă deosebită, miza sucevenilor fiind de a reveni în postura de lider al clasamentului, „pontul” ieşenilor fiind acela de a reintra în „cărţile” luptei pentru promovare.

Trebuie de amintit faptul că ieşenii au profitat în prima parte a sezonului competiţional de absenţa unor jucători de la echipa de Ligă Naţională, CS Universitatea Suceava, de această dată ei nemaifiind atât de norocoşi.

Prima parte a meciului dintre CSU II Suceava şi Poli Iaşi a aparţinut gazdelor care au condus la un moment dat cu 11-6. Oaspeţii nu au cedat şi au revenit în joc apropiindu-se la doar un gol diferenţă pe tabela de marcaj. La pauză a fost 18-15 pentru gruparea suceveană care a valorificat mai bine situaţiile ivite pe final de primă repriză.

La reluare, Poli Iaşi a avut o perioadă foarte bună şi au izbutit să egaleze la 20. Sucevenii au simţit momentul mai slab al lor, s-au mobilizat exemplar şi au preluat definitiv iniţiativa în următoarele minute. Pentru că au reuşit să-şi facă jocul lor obişnuit de contraatac, elevii antrenorului Răzvan Bernicu s-au distanţat la 28-21 şi apoi au câştigat la fel de clar, scor 40-33.

CSU II Suceava: Spiridon, Drăghici – Roşu (9 goluri), Dumitraş (8), Ţigănaşu (4), Acatrinei (4), Zvanciuc (4), Petrea (3), Matei (3), Ţuţu (3), Buga (1), Smeu (1), Vele, Târzioru.

In următoarea etapă, Universitatea II Suceava va primi, sâmbătă 9 aprilie, vizita formaţiei HC Vaslui.

Rezultate înregistrate în etapa a XXI-a a seriei A:

CSU II Suceava – Poli Iaşi 40-33
Ştiinţa II Bacău – U Galaţi 41-34
LPS Piatra Neamţ – CSM Focşani 20-27

Clasament

1. CSU II Suceava 18 13 0 5 523-480 26
2. HC Vaslui 18 12 1 5 487-446 25
3. Poli Iaşi 18 10 1 7 455-435 21
4. U Galaţi 9 1 8 481-427 19
5. CSM Focşani 18 8 3 7 410-383 17
6. LPS Piatra Neamţ 18 4 0 14 402-517 7**
7. Ştiinţa II Bacău 18 4 0 14 251-323 -3*

  • echipă penalizată cu 11 puncte pentru nerespectarea cerinţelor de vârstă
    • echipă penalizată cu un punct pentru nerespectarea cerinţelor de vârstă

Intră acum și în grupul de