Intră acum și în grupul de
“< Crosul Tineretului > este un evenimentul sportiv la care sunt aşteptaţi toţi cei dornici de mişcare, indiferent de vârstă”, anunţă purtătorul de cuvânt al UNPR Suceava, Ovidiu Tudorici.
Potrivit acestuia, startul la cros se va da din faţa stadionului municipal “Areni” şi se va desfăşura pe următorul traseu: Stadion – Spital – Moto-velo – Maraton – George Enescu (Curcubeul) – Nordic (intersecţie Centrul de calcul) – Universităţii – Stadion.
În ceea ce priveşte participanţii la competiţie, aceştia vor fi împărţiţi pe trei categorii de vârstă – copii, tineri şi adulţi – primii trei sosiţi la fiecare categorie urmând să primească premii surpriză din partea organizatorilor.
“Vă aşteptăm pe toţi – copii, părinţi, bunici, nepoţi – să declarăm război sedentarismului şi să participăm împreună la un eveniment ce ne va aduce voie bună şi bucurie”, este invitaţia lansată de vicepreşedintele UNPR Suceava, Ovidiu Tudorici.