Intră acum și în grupul de
„În primul tur, Ionuţ Nichita a încrucişat mănuşile cu un pugilist mult mai experimentat din Reşiţa. Sportivul nostru a făcut tot posibilul pentru a obţine victoria, însă a fost obstrucţionat de arbitrul de ring. După ce a fragmentat excesiv meciul l-a şi avertizat pe Ionuţ pentru a fi sigur că nu poate fi declarat învingător. Păcat de faptul că se întâmplă şi acum aceste adevărate nedreptăţi care privează un tânăr de afirmarea care o merită. Chiar dacă nu a reuşit să treacă de primul tur, pentru că în nod cert ar fi ajuns mai departe, sportivul nostru merită încurajat pentru că se pregăteşte admirabil şi îi place boxul.
Sper să avem mai multă şansă la Cupa României tineret feminin de la Mangalia din perioada 5-11 iunie acolo unde vom participa cu medaliata cu bronz a Campionatelor Naţionale de Tineret Lăcrămioara Perijoc”, a declarat antrenorul Doru Iftime.