Handbal masculin – Divizia A: CS Universitatea II Suceava intalneste „lanterna rosie”

CS Universitatea II Suceava a avut un început bun de campionat reuşind trei victorii în primele patru etape, două dintre ele fiind realizate în deplasare. Formaţia suceveană a câştigat la Iaşi şi Focşani şi acasă cu ASCH Teleorman Alexandria şi a pierdut la ACS Interhandbal Bucureşti.

Runda a V-a a seriei A a Diviziei A de handbal masculin programează pentru CSU II Suceava un meci relativ uşor, duminică, 9 octombrie, în sala LPS, urmând să poposească „lanterna roşie” a seriei, HC Dunărea Brăila.

„La prima vedere, meciul cu HC Dunărea Brăila poate părea uşor, dat fiind faptul că oaspeţii noştri nu au acumulat niciun punct încă după patru etape. Va trebui să tratăm serios meciul aşa cum am făcut-o şi la Iaşi şi la Focşani, acolo unde tinerii noştri jucători au demonstrat că se poate conta pe ei”, a declarat antrenorul formaţiei CSU II Suceava, Răzvan Bernicu.

Etapa a V-a a seriei A a Diviziei A de handbal masculin programează meciurile:

CSU II Suceava – HC Dunărea Brăila
LPS Piatra Neamţ – ASC Interhandbal Bucureşti
U Târgovişte – U Galaţi
CSM Bacău 2010 – Dinamo Bucureşti
CSM Călăraşi – CSU Ştiinţa Bucureşti
Poli Iaşi – HC Vaslui
ASCH Teleorman Alexandria – CSM Focşani 2007

Clasament

1. CSM Bacău 2010 4 4 0 0 140-91 8
2. U Galaţi 4 4 0 0 143-107 8
3. CSU II Suceava 4 3 0 1 145-116 6
4. Poli Iaşi 4 3 0 1 127-98 6
5. HC Vaslui 4 3 0 1 113-93 6
6. ACS Interhandbal Bucureşti 4 2 1 1 119-107 5
7. CSM Călăraşi 4 2 0 2 109-82 4
8. LPS Piatra Neamţ 4 1 1 2 123-129 3
9. CSU Ştiinţa Bucureşti 4 1 1 2 122-149 3
10. U Târgovişte 4 1 0 3 112-124 2
11. CSM Focşani 2007 4 1 0 3 92-116 2
12. Dinamo Bucureşti 4 1 0 3 107136 2
13. ASCH Teleorman Alexandria 4 0 1 3 74-130 1
14. Dunărea Brăila 4 0 0 4 83-131 0