Natatie – Campionatele Nationale de copii: Micii inotatori de la CSS 3 Suceava, la momentul de bilant a eforturilor lor pe 2011


Intră acum și în grupul de

La finele acestei săptămâni la Reşiţa se vor desfăşura Campionatele Naţionale de nataţie pentru copii. La competiţia găzduită de bazinul olimpic din Reşiţa vor participa peste 250 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 11 nai.

CSŞ 3 Suceava va fi prezentă la concurs cu un lot format din şase înotători: Antonia Niţu, Alexandru Mateiciuc, Paul Rebenciuc, Alexandru Bondar, Ştefan Catargiu şi Călin Stafie, ultimii trei fiind debutanţi la o competiţie de asemenea anvergura.

„Dacă la ediţia din 2010 a acestor Campionate Naţionale ne-am bucurat că am avut clasări în primii 20, în acest an sperăm să ajungem în top. Copii au făcut progrese remarcabile, au înregistrat timpi foarte buni la concursurile premergătoare Naţionalelor şi la antrenamente şi au şansa să obţină rezultate remarcabile. Este o mare diferenţă între o competiţie oficială şi antrenament, dar sper să-şi depăşească emoţiile”, a declarat profesorul Cezar Moscaliuc.


Intră acum și în grupul de