Acasă Subiectul Zilei Nechifor: Economia județului Suceava s-a diminuat cu 40 la sută față de...

Nechifor: Economia județului Suceava s-a diminuat cu 40 la sută față de anul trecut. Este într-o situație complicată rău de tot și e nevoie ca toate forțele politice să susțină un proiect pentru dezvoltarea Bucovinei


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele național al Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că este necesar un proiect al tuturor forțelor politice pentru dezvoltarea Bucovinei întrucât, în caz contrar, situația va continua să rămână gravă.

„Datoria unui om politic este să aducă și pe alții care să fie capabili să facă ceva. Eu dau toată experiența mea unei persoane care va putea duce județul acesta mai sus. La fel trebuie să gândească și Flutur și Stan și oricare dintre noi”, a spus Nechifor explicând astfel de ce e nevoie de o altă abordare privind conducerea județului.



El a arătat că economia județului Suceava a pierdut foarte mult în aceste luni.

„Suceava este într-o situație complicată rău de tot. Suntem la minus 40 la sută față de anul trecut. Am pierdut 40 la sută din economia județului față de anul trecut. Nu mă refer doar la turism, ci și la alte sectoare”, a spus deputatul.

El a adăugat că toate sectoarele economiei județului care au piedut extrem de mult vor trebui ajutate. „Nu poți ajuta doar cu un partid politic. Dacă nu găsim o formulă să susținem toți un proiect pentru Bucovina, pentru Suceava, greșim fundamental”, a spus Nechifor.

Liderul sucevean al Pro România a recunoscut că ceea ce propune este aproape o utopie, că este un proiect idealist cu șanse minime să se și realizeze, dar că o va repeta zilnic pentru că o altă soluție nu este.

„Trebuie să găsim o formulă deșteaptă pentru ca, oricum s-ar închide jocul la nivel central, Suceava să fie ancorată acolo. Fără ajutor de la București și fără transferuri de fonduri de la bugetul central nu se poate face nimic”, a explicat Nechifor.

El a spus că este realist și că este convins că și în următoarea perioada se va continua cu alocarea de fonduri către județe tot pe prietenii și apartenență politică.

„Credeți că îi interesează pe cei de la București că în Suceava sunt inundații? Absolut deloc. (…) Politica nu o faci țipând de la Suceava, când ești decident local, criticând pe alții că nu-ți dau. Trebuie să fugi la București, să bați cu pumnul în masă și să iei de acolo”, a spus Nechifor.

El consideră că ceea ce a reprezentat Uniunea Europeană și finanțările de la bugetul european nu vor mai putea fi atrase ca până acum, deși și până acum a fost destul de dificil.

Nechifor a reamintit doar două proiecte pe care le-a lăsat actualei conduceri a CJ Suceava, modernizarea drumului Suceava-Iași și programul de apă și canalizare și că abia acum, după patru ani, încep să se miște lucrurile, iar finanțarea alocată inițial a fost diminuată.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version