Asociatia Suceava Noastra premiaza tinerii suceveni care au realizat graffiti la skatepark. Juriul este format din PIM, BOA şi BOX


Intră acum și în grupul de

Asociaţia civică Suceava Noastră va premia, sâmbătă, tinerii suceveni care au realizat în zona skatepark-ului de lângă patinoarul din Suceava mai multe graffiti pentru a da culoare betonului care a fost folosit pentru acest obiectiv.

 Potrivit unui comunicat de presă semnat de unul dintre iniţiatori, Dan Ioan Cuşnir, Asociaţia civică Suceava Noastră a dorit să încurajeze talentele locale din domeniul artelor vizuale cu scopul de a schimba imaginea skatepark-ului, considerând de altfel că intenţia unor factori de decizie locală de a plăti graffit-eri din Cluj şi Bucureşti pentru această acţiune este incorectă şi jignitoare.

„Nu am lansat perdele de fum ci chiar am anunţat, organizat, iar sâmbătă 04.10.2014 vom finaliza acest proiect de încurajare a talentelor sucevene”, se arată în comunicat.

Skatepark  inainte

Skatepark dupa

Totodată, se precizează că sâmbătă  începând cu ora 17.00, la skatepark-ul de pe strada Universităţii, Asociaţia Suceava Noastră va premia, aşa cum a promis, cele mai valoroase lucrări de graffiti realizate de către tinerii suceveni.

Juriul care va stabili câştigătorii va fi format din caricaturistul Mihai Pânzaru PIM, graficianul Ovidiu Borta BOA şi artistul plastic Konstantyn Ungureanu BOX. Premierea va fi urmată de un skate party, cu muzică urbană, în ton cu evenimentul, dar şi de surprize plăcute pentru toţi participanţii.

„Prin asta ne deosebim de ceilalţi: Când ne propunem să facem ceva, chiar facem! Ne-am propus să redam Suceava Sucevenilor! Pentru că noi vrem ca Suceava să arate aşa cum îşi doresc Sucevenii şi cum hotărăsc ei şi numai ei! Vrem să ne luăm oraşul înapoi! Sucevenii întotdeauna s-au ţinut de cuvânt!”, se arată în comunicat.

Organizatorii aşteaptă la eveniment skateri, biciclişti, parkour-işti, graffiteri şi alţi practicanţi ai sporturilor extreme,  începând cu ora 17.00 la skatepark-ul de lângă patinoar.

 „Ne luăm oraşul înapoi pas cu pas! Sâmbătă să mai facem împreună unul!”, se arată în finalul comunicatului Asociaţiei Suceava Noastră.

Graffiti este un termen general referitor la inscripții caligrafiate sau imagini pictate sau gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private, care nu sunt destinate acestui scop.

Graffiti-ul nu e doar un simplu text ci este un desen care trebuie să fie cât mai complicat și mai diferit de altele. Fiecare graffitist/grup de graffitiști are tagg-ul său, un desen propriu pe care numai graffite-rul sau grupul de graffitişti îl fac.


Intră acum și în grupul de