Verificari drastice privind transportul, prelucrarea si comercializarea materialul lemnos


Intră acum și în grupul de

O amplă acțiune pe linia prevenirii transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos pe raza judeţului Suceava s-a concretizat prin aplicarea de amenzi în valoare de aproximativ 80.000 lei și confiscarea de material lemnos în valoare totală de peste 23.000 lei.

copaci taiati

Acțiunea a avut loc în perioada 18-20 noiembrie, implicați fiind poliţiştii Biroului de combatere a delictelor silvice din cadrul IPJ Suceava, cei din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti şi rezentanţi ai Direcției Silvice şi ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava.

Astfel, au fost executate 16 controale la instalaţii de prelucrat lemn rotund şi 30 de controale în teren, în fondul forestier. Totodată, au fost controlate și 260 de vehicule care transportau material lemnos.

Echipele de control au constatat nouă infracțiuni, din care trei pentru tăiere, două pentru furt de arbori şi alte patru infracţiuni la alte acte normative pentru care au aplicat 256 de amenzi în valoare totală de 79.714 lei și au confiscat 87,51 mc material lemnos în valoare totală de 23.155,56 lei.

Printre cei cercetați se află și un bărbat de 43 de ani din comuna Dorna Candrenilor care a tăiat şi a sustras un număr de 24 arbori nemarcaţi, cu un volum total de 9,029 m.c. şi o valoare de 2.399,96 lei, dar și un bărbat de 46 de ani din comuna Valea Moldovei. Acesta a fost prins transportând 18,2 mc cherestea fără documente de însoţire sau provenienţă. Bărbatul a fost amendat cu 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.


Intră acum și în grupul de