Cod Galben de ploi si ninsori, valabil si pentru judetul Suceava!


Intră acum și în grupul de

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineaţă o avertizare Cod Galben de vreme rea, valabilă în intervalul 11 aprilie, ora 03 – 12 aprilie, ora 08, Suceava numărându-se printre cele 12 judeţele vizate.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat va continua să plouă în jumătatea de est a ţării, iar în nordul Moldovei se vor cumula cantităţi de apă de până la 25…35 l/mp. În zona de munte, îndeosebi a Carpaţilor Orientali, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

cod galben 10 aprilie

În cursul zilei de joi, 10 aprilie şi în prima parte a nopţii de joi spre vineri, va ploua îndeosebi în estul şi sud-estul teritoriului, unde cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…20 l/mp, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor Orientali vor fi mai ales ninsori.


Intră acum și în grupul de