CJ Suceava va garanta un imprumut de 6 milioane de lei ce va fi accesat de Aeroportul „Stefan cel Mare”


Intră acum și în grupul de

Consilierii judeţeni suceveni, au aprobat, joi, într-o şedinţă extraordinară, proiectul de hotărâre privind garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 6 milioane lei, cu o maturitate de 10 ani pentru contractarea unui credit de RA Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava, în vederea asigurării unei părţi din contribuţia proprie şi din cheltuielile neeligibile pentru proiectul de modernizare a aeroportului sucevean finanţat prin POS Transport 2007-2013.

nechifor la aeroport

În expunerea de motive se arată că în acest an CJ Suceava a aprobat contractarea unui credit intern în valoare de 33 milioane lei, iar în urma demersurilor întreprinse la Ministerul Finanţelor Publice, la Comisia de autorizare a împrumuturilor locale s-a obţinut, printr-o hotărâre din 3 aprilie, aviz favorabil pentru suma de 27 milioane lei şi că a fost refuzat avizul pentru suma de 6 milioane de lei propusă pentru cofinanţarea cheltuielilor proprii ale proiectului de modernizare a aerportului.„Refuzul a fost motivat de faptul că RA Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava este beneficìarul proiectului şi trebuie să contracteze creditul în nume propriu, cu garanţia Consiliului Judeţean Suceava”, se arată în document.

Totodată se precizează că Aeroportul Suceava a cerut, marţi, aprobarea garantării de CJ Suceava a împrumutului pe care intenţionează să îl contracteze pentru implementarea în bune condiţii a proiectului de modernizare a pistei, finanţat din fonduri europene.

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, în 29 ianuarie, accesarea unui împrumut intern de 33 de milioane de lei, din care 13 milioane de lei pentru refinanţarea unui credit angajat în anul 2005, iar 20 de milioane de lei pentru modernizarea aeroportului Suceava şi finalizarea de lucrări la drumuri judeţene.

 Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, la mijlocul lunii martie, că lucrările de modernizare făcute până în prezent la aeroportul sucevean au fost suportate din resurse locale şi că aşteaptă ca, din luna aprilie, să înceapă finanţarea proiectului din fondurile alocate prin POS-Transporturi.

 El şi-a exprimat încrederea că, din luna aprilie, se va achita suma de cinci la sută din valoarea proiectului pentru prefinanţare, apoi o altă tranşă de cinci la sută, urmând ca apoi să se intre în procedura de decontări lunare.

 Nechifor a mai spus că şi constructorul are deschisă o linie de creditare şi poate susţine lucrările până la începerea decontării lucrărilor executate.

 Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare începând din 13 ianuarie, lucrările fiind realizate printr-un proiect de 105 milioane de lei din fonduri europene, şi urmează să fie redeschis în toamna acestui an.

 Lucrările de modernizare la aeroportul sucevean sunt realizate prin trei proiecte, unul finanţat de Romatsa, care instalează aparatura de control şi trafic aerian, unul de modernizare a pistei şi a sistemului de balizaj, finanţat de Uniunea Europeană, şi un proiect de modernizare a aerogării, cu fondurile Consiliului Judeţean.

 Prin proiectul cu finanţare europeană asigurat prin POS-Transporturi se modernizează pista de rulare, balizajul, se construieşte un nou turn de control şi se pregăteşte terenul în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS.


Intră acum și în grupul de